Companii

ZF Live. Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj: Din 100 de lei de la stat, doar 20 de lei se duc pe decontarea medicamentelor. Restul unde sunt?

Autor: Roxana Rosu

Ancheta deschisă de DNA care vizează piaţa oncologicelor reprezintă probabil un caz izolat, iar verificările ar trebui extinse nu doar la nivelul producătorilor de medicamente, ci şi al altor furnizori, în condiţiile în care decontarea medicamentelor reprezintă doar 20% din bugetul Ministerului Sănătăţii, întrebarea fiind, în aceste condiţii, unde se duce restul banilor, a spus joi la ZF Live Dragoş Damian, director general al Terapia Ranbaxy.
 
„Decontarea medicamentelor reprezintă doar 20% din ce consumă sta­tul pentru sănătate. Dar ce se în­tâmplă cu restul de 80%? Poate ter­mo­panele puse la un spital sunt mai scumpe decât trebuie. Poate banii publici nu au fost utilizaţi cum trebuie, pentru anumite investiţii, pentru echipamente. Trebuie verificat tot. Şi producătorii de termopane ar trebuie să prezinte lista cu sponsorizările, şi cei de echipamente, aşa cum fac acum cei din farma.“
 
Damian spune că din cele 30 mld. lei cât reprezintă bugetul Ministerului Sănătăţii şi al CNAS, doar 6 miliarde lei sunt decontări de medicamente. Practic, din 100 de lei de la stat, doar 20 de lei se duc pe decontarea medicamentelor.
 
Pentru a rezolva problema, o soluţie ar fi crearea unui sistem centralizat de achiziţii, directorul Terapia apreciind că ar trebui să existe măcar un proiect-pilot, pe o regiune, pentru a vedea cum funcţionează şi ce economii se fac.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO