Companii

ZF Live. Radu Miloş, cofondator şi CTO, Elysian Software: Pontajul online îţi permite să ai o graniţă între viaţa privată şi cea profesională. Aplicaţia de pontaj online şi management al timpului targetează atât firmele mici şi medii, din domenii precum inginerie, arhitectură, digital, pază şi securitate sau livrări, cât şi freelancerii

Radu Miloş, cofondator şi CTO, Elysian Software

Radu Miloş, cofondator şi CTO, Elysian Software

Autor: Alexandra Matei

30.04.2021, 16:45 143

Aplicaţia Tassis, lansată de compania Elysian Software din Timişoara, specializată în dezvoltarea şi implementarea de produse şi soluţii IT, rezolvă o pro­blemă pentru care unele firme apelează la 3-4 aplicaţii software, susţine Radu Miloş, cofondator şi CTO, Elysian Software, întrucât aceasta gestionează orele făcute de angajaţi, concediile, proiectele şi oferă statistici referitoare la aceste aspecte.

Aplicaţia de pontaj online şi management al timpului, care a pornit oficial la începutul acestui an, a presupus o investiţie de circa 70.000 de euro, din surse proprii, iar în prezent, menţionează acesta, compania încearcă să valideze produsul cât mai bine pe piaţa românească şi ţinteşte, în viitor, către piaţa externă. „Nu am reinventat roata, dar o facem să se învârtă mai eficient, mai fluid şi mai în folosul antreprenorilor. Pentru firmele mici şi mijlocii, pe care le targetăm noi, oferim o soluţie care le dă posibilitatea de a-şi gestiona atât pontajul, cât şi managementul proiectelor, chestiuni din departamentul HR, concedii sau delegaţii. Este un fel de Robin Hood de pe Wall Street, care dă posibilitatea jucătorilor mici de pe piaţă să joace în liga mare“.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro