♦ „Actuala inflaţie şi criza economică ce se prevede, mai ales pentru a doua jumătate din an, fac tot mai clar faptul că lumea e mult mai atentă la cheltuieli.“ ♦ „Noi funcţionăm foarte bine, dar trebuie să fim foarte atenţi la ce aduce a doua jumătate a anului. Să nu ne îmbătăm cu creşterile de acum.“
Prima parte a anului a fost bună pentru companiile locale de retail, care au înregistrat rezultate în creştere faţă de perioada similară din 2021, însă inflaţia pune o mare presiune pe bugetele firmelor, care sunt nevoite să găsească un echilibru între a putea menţine preţurile la un nivel competitiv, astfel încât să nu piardă din clienţi, şi să îşi păstreze totodată marja de profit. În acelaşi timp, şi consumatorii devin mai prudenţi în achiziţii şi mai atenţi pe ce şi cum îşi cheltuie banii, în condiţiile în care bugetele de cheltuieli şi salariile nu au crescut la fel de repede precum preţurile.
Aceşti factori îi ţin în gardă pe comercianţi, care văd perioada următoare ca fiind una dificilă, deşi cu potenţial ce poate fi exploatat pentru ca businessul să rămână pe plus. Adaptabilitatea va fi însă, cuvântul cheie. Acestea au fost unele dintre concluziile la care au ajuns participanţii conferinţei ZF Retail Summit 2022.