Schimbările fiscale bruşte şi direcţiile oscilante ale statului generează întârzieri în investiţii şi încetinesc dezvoltarea, într-un sector care alocă constant resurse pentru oameni, tehnologie şi capacităţi noi. Fiecare modificare neprevăzută obligă companiile să îşi recalibreze planurile, să amâne proiecte sau să redistribuie bugete deja angajate, spune Adrian Florea, director executiv, Concelex.
„Trăim deja într-un context de criză permanentă, geopolitică şi externă, iar România nu ar avea nevoie şi de una internă. Din păcate, statul, în actuala formulă de coaliţie, nu pare să urmeze o direcţie coerentă, ci mai degrabă una sinuoasă, în care deciziile oscilează între abordări diferite, generând un traseu de tip zigzag. Pentru a putea continua să investim, avem nevoie în primul rând de eliminarea acestui tip de instabilitate. Dispariţia unor avantaje fiscale peste noapte, care se traduce direct în creşteri salariale imediate, a fost o problemă reală şi pentru noi. În acelaşi timp, companiile continuă să investească în capital uman, în utilaje şi în digitalizare. Însă toate aceste şocuri succesive duc la încetiniri. Iar aceste încetiniri, cumulate, ajung să afecteze ritmul de dezvoltare al întregii activităţi.”, a spus Adrian Florea la evenimentul Top 1.000 cele mai mari companii din România. Creştem prin investiţii.
Ce a mai declarat Adrian Florea:
♦ Ştiu multe companii care îşi dezvoltă propriile academii şi programe de formare. Dispariţia şcolilor profesionale rămâne însă una dintre cele mai mari probleme pentru noi. Vom ajunge să ne formăm singuri forţa de muncă, dar mi-aş dori să existe şi un stimulent fiscal care să susţină aceste eforturi, pentru că beneficiile se duc în întreaga economie, nu doar într-o singură companie.
♦ România are un potenţial enorm. Are mai multe resurse financiare ca niciodată şi traversează un moment de creştere. În acelaşi timp, intrăm într-o perioadă de tranziţie între cicluri de finanţare - PNRR se apropie de final, iar următorul cadru trebuie clar definit, poate inclusiv prin parteneriate public-private.
♦ Avem însă nevoie de mai multă direcţie şi de mai multă coerenţă. Acel „zigzag” despre care vorbim ar trebui aplatizat. Dacă ar fi să folosim o metaforă simplă, ca în Excel, ar trebui să apăsăm butonul „smooth”. Şi, foarte important, să fim invitaţi la dialog din timp.
♦ Dacă ar fi să spun ce ar trebui să facă statul şi, în general, societatea pentru a accelera ritmul construcţiilor, răspunsul este simplu: organizare. Avem nevoie de autorizaţii de construcţie obţinute mai rapid. Noi putem proiecta repede, dar avem nevoie de aceeaşi viteză şi la celălalt capăt, în relaţia cu autorităţile.
♦ Cred că statul a subestimat momentul PNRR. Absorbţia fondurilor, necesară pentru finanţarea numeroaselor proiecte, ar fi trebuit să fie însoţită de o adaptare a aparatului administrativ. Acesta, chiar dacă a crescut, rămâne întrebarea esenţială: a fost extins acolo unde era cu adevărat nevoie?
