Alfa Group, prin societatea Iride Development, a achiziţionat de la CPI Romania cea mai mare parte din proiectul IRIDE Park, logistica aferentă şi două imobile aflate în vecinătate, cu potenţial pentru o dezvoltare ulterioară, conform unui acord semnat marţi de cele două părţi.
Tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman &Wakefield Echinox, reprezentată de Cristi Moga, Head of Capital Markets şi Alexandru Mitrache, Head of Transactions Land & Investment Agency.
“Este o tranzacţie foarte complexă care a fost posibilă datorită flexibilităţii părţilor implicate. Se demonstrează incă o dată că investorii romani au capacitatea de a intra în parteneriate şi de a face trnzacţii cu investitori instituţionali foarte puternici la nivel european”, a comentat Alexandru Mitrache pentru ZF.
Clădirile IRIDE eighteen, myhive I IRIDE nineteen, myhive I IRIDE twenty şi myhive Metroffice nu fac obiectul acestei tranzacţii şi rămân în proprietatea CPI Romania, anunţă oficialii de la CPI România.
“Tranzacţia încheiată cu Alfa Group reprezintă o etapă a procesului de optimizare a portofoliului CPI în România, care include unele dintre cele mai valoroase proiecte de office şi retail de pe piaţa locală, achiziţionate de la Immofinanz şi S-IMMO.”, spune Fulga Dinu, Country Manager CPI România.
Potrivit acestuia, prioritatea strategică a companiei vizează investiţii în dezvoltarea şi modernizarea portofoliului integrat pentru a spori valoarea şi atractivitatea clădirilor premium de birouri şi a centrelor comerciale din portofoliu.
Proiectul se află într-o zonă care a devenit extrem de interesantă în ultimii ani pentru dezvoltatori, la capătul magistralei 2 de metrou. În jurul staţiei de metrou Pipera, s-au dezvoltat mai multe proiecte office în ultimii ani, iar Hermes Business Campus, Iride Business Park, Novo Park sunt doar câteva dintre ele.
“Activele Iride Park se alătură unui portofoliu solid de proiecte imobiliare premium pe care Alfa Group l-a dezvoltat pe segmentele office şi rezidenţial din Bucureşti. Tranzacţia pe care o semnăm astăzi este una dintre cele mai reprezentative achiziţii imobiliare anunţate în România în ultimii ani, fiind totodată şi una dintre cele mai complexe. Ea confirmă încrederea pe care Alfa Group o are în potenţialul acestei industrii pe termen mediu şi lung, şi ne ajută să ne consolidăm poziţia de leadership pe care o avem pe piaţa imobiliară premium din România.”, adaugă Mihai Măcelaru, CEO Alfa Group.
Alfa Group a fost înfiinţată de omul de afaceri Alin Niculae, care controlează cea mai mare firmă de distribuţie de produse petroliere cu capital românesc, Oscar Downstream, cu afaceri de 1,4 mld. euro.
Portofoliul său în domeniul imobiliar din Bucureşti include clădirile de birouri Oscar One, Maria Rosetti Tower, Eminescu Offices, Mendeleev Office 5, precum şi proiectele imobiliare de referinţă Cloud9, 19th Residence, 20th Residence şi 21 Residence – fazele 1 & 2.