Constructii & Imobiliare

Americanii de la ADP prelungesc cu încă cinci ani contractul de închiriere pentru 8.300 mp de spaţii office în clădirea de birouri Gara Herăstrău deţinută de Globalworth

Americanii de la ADP prelungesc cu încă cinci ani...

Autor: Cristina Bellu

20.02.2023, 15:30 619

ADP România, subsidiara locală a companiei americane cu acelaşi nume, unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii de management al resurselor umane şi de outsourcing, şi-a prelungit cu încă cinci ani contractul de închiriere pentru 8.300 mp de spaţii office în clădirea de birouri Gara Herăstrău, care face parte din portofoliul Globalworth.

"Parteneriatul pe care îl avem cu Globalworth este în concordanţă cu obiectivul nostru de a oferi condiţii de muncă la standarde înalte asociaţilor noştri, atestat şi prin obţinerea recunoaşterii Top Employer 2023 în România”, spune Sonia Khachlouf, VP GM ADP Romania.

Gara Herăstrău este o clădire de birouri modernă, situată în partea de nord a Bucureştiului, pe strada cu acelaşi nume, în Globalworth District, cea mai dinamică zonă de business din Bucureşti.

Clădirea, care se extinde pe 12 etaje supraterane şi trei niveluri subterane, a fost finalizată în 2016 şi a primit în acelaşi an certificarea BREEAM Excellent, oferind chiriaşilor săi spaţii de lucru de înaltă calitate, prietenoase cu mediul. Amplasată vizavi de Promenada Mall, clădirea de birouri este deservită excelent de transportul public.

"Segmentul de birouri din România este marcat de cererea neîntreruptă a ocupanţilor, iar sectorul serviciilor profesionale rămâne una dintre cele mai active industrii de pe piaţa de leasing atunci când vine vorba de noii veniţi şi de companiile deja prezente pe piaţă. Principalele criterii ale chiriaşilor în alegerea spaţiilor de birouri sunt accesul facil la reţeaua de transport în comun, facilităţile pentru angajaţii lor atât din clădire, cât şi din împrejurimi, specificaţiile tehnice foarte bune şi un design eficient al spaţiilor",adaugă Eduard Turcoman, Director Office Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Globalworth, companie imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra, în segmentul AIM, a devenit principalul investitor pe piaţa imobiliară de birouri din CEE prin poziţia sa de lider de piaţă atât în Polonia, cât şi în România.

Gestionat de peste 200 de profesionişti în Cipru, Guernsey, România şi Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de 3,2 miliarde de euro, la 30 iunie 2022.

Aproximativ 96,3% din portofoliu este reprezentat de active producătoare de venit, predominant în sectorul de birouri şi închiriate către aproximativ 660 de companii naţionale şi multinaţionale.

În Polonia, Globalworth este prezentă în Varşovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk si Katowice, în timp ce în România proprietăţile se regăsesc în Bucureşti, Timişoara, Târgu-Mureş, Constanta, Piteşti, Arad şi Oradea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO