Constructii & Imobiliare

Asociaţia Evaluatorilor din România spune că ”studiile de piaţă” care ar urma să fie folosite pentru impozitarea clădirilor reprezintă documente neunitare, neomogene şi că unele dintre firmele care au realizat studiile, în Bucureşti, Ilfov, Dâmboviţa, nu deţin calitatea de evaluatori autorizaţi

Asociaţia Evaluatorilor din România spune că...

Autor: Roxana Rosu

13.07.2022, 16:21 219

Asociaţia Evaluatorilor din România (ANEVAR) consideră că stabilirea unui sistem de impozitare a clădirilor în baza ”studiilor de piaţă” elaborate de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, aşa cum propune ordonanţa de modificare a Codului Fiscal, creează probleme, o variantă mai bună fiind stabilirea pentru proprietăţile rezidenţiale a unor valori impozabile pornind de la informaţii de piaţă, calculate pe baza de date a ANEVAR, din rapoartele de evaluare realizate pe întreg teritoriul României pentru garantarea împrumuturilor.

”«Studiile de piaţă» referitoare la valorile orientative privind proprietăţile imobiliare din România, administrate de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, pare o soluţie facilă, trebuie avut în vedere faptul că acestea au avut o utilizare strict limitată şi nu au constituit o prerogativă a profesiei de evaluator. Considerăm că au fost acceptabile strict pentru scopul propus (şi uzul birourilor notariale), în condiţiile în care autorii au precizat (aşa cum era şi normal) în conţinutul lor că reprezintă derogări de la, şi/sau nu respectă Standardele de Evaluare. Reamintim şi faptul că acestea reprezintă documente neunitare, neomogene şi că unele dintre firmele care au realizat studiile (exemplu: Bucureşti, Ilfov, Dâmboviţa etc.) nu deţin calitatea de evaluatori autorizaţi„, se arată într-un comunicat al ANEVAR.

Guvernul Nicolae Ciucă a elaborat un proiect de OUG pentru modificarea Codului Fiscal, actul normativ conţinând un nou mod de calcul a valorii impozabile pentru clădirile rezidenţiale şi nerezidenţiale, în baza unor ”studii de piaţă”

Evaluatorii atrag atenţia că nu există posibilitatea întocmirii în mod profesionist a unui document care să includă valorile de piaţă individuale ale terenurilor, caselor, spaţiilor industriale, spaţiilor comerciale, imobilelor mixte etc. dintr-un oraş/comună/sat sau judeţ. Astfel, fiecare dintre acestea au particularităţile lor, ce pot fi evidenţiate numai printr-un raport individual de evaluare.

În aceste condiţii, ANEVAR propune Ministerului Finanţelor menţinerea formei actuale a legii, fără modificări, a art. 457 ( care se referă la proprietăţile rezidenţiale) cu actualizarea cifrelor cu indici de actualizare care să conducă la valori impozabile pornind de la informaţii de piaţă şi care au fost calculaţi pe baza informaţiilor din baza de date BIG a ANEVAR, bază de date care conţine valorile de piaţă desprinse din rapoartele de evaluare realizate de membrii ANEVAR pe întreg teritoriul României pentru garantarea împrumuturilor

În plus, asociaţia propune menţinerea actualului sistem de impozitare la clădirile nerezidenţiale, ţinând seama de diversitatea foarte mare a acestora (spaţii comerciale, birouri, spatii industriale, spaţii agricole, benzinarii, hoteluri, proprietăţi mixte, dar şi proprietăţi specializate). Evaluatorii propun realizarea unui raport de evaluare, pe baza unui standard de evaluare actualizat care să nu mai ţină seama preponderent de abordarea prin cost, ci care să estimeze valoarea de piaţă a proprietăţii nerezidenţiale (deci inclusiv a terenului), un proces de evaluare similar cu cel al evaluării pentru garantarea împrumutului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO