Constructii & Imobiliare

Big Brother de pe şantiere. Cum văd „actorii” din construcţii rolul monitorizării comportării construcţiilor în cazul unei clădiri sau al unui proiect de infrastructură

Articol cu conţinut publicitar

Big Brother de pe şantiere. Cum văd „actorii” din...
02.12.2020, 15:39 1443

Sustenabilitatea, când vine vorba despre construcţii, pare să se regăsească pe agendele tuturor dezvoltatorilor imobiliari, însă de la plan la implementare calea este lungă. Atenţia asupra acestui criteriu de bifat în descrierea unui proiect nu se manifestă doar printr-o grijă la materialele de construcţii utilizate sau prin atenţia la consumul de energie pe care îl generează un proiect – fie el clădire sau autostradă. Atenţia începe încă din momentul alegerii terenului, încă de la primele schiţe creionate pe calculator.

Tocmai de aceea, Sixense România – filiala locală a grupului francez cu acelaşi nume – este un partener-cheie în lucrările de construcţii, pentru că, prin soluţii, expertiză şi tehnologie de monitorizare a comportamentului construcţiilor în timp, se asigură că orice tip de proiect – de la clădiri de birouri, până la proiecte complexe de infrastructură rutieră, feroviară sau hidrotehnică – stă în picioare după toţi parametrii necesari.

„În general, putem interveni în mai multe puncte-cheie ale unui proiect de construcţii, în funcţie de nevoi: în faza studiilor de pre-fezabilitate/ fezabilitate, în proiectare, în execuţie şi în exploatare. În funcţie de informaţiile pe care le obţinem, investitorii, proprietarii sau beneficiarii proiectului iau decizii legate de proiectul lor”, explică Mariana Garştea, CEO Sixense România.

Din experienţa acumulată în cele peste 20 de ţări în care activează, grupul a remarcat că, în pieţele europene, un proces de construcţii conştient şi calitativ, cu viziune pe termen lung, este deja un standard pentru administraţiile publice. Digitalizarea, cultura gestionării proactive a riscurilor, aplicarea standardelor în vigoare, colaborarea foarte bună dintre toţi actorii implicaţi într-un proces de construcţii sunt lucruri fireşti.

„Noi credem foarte tare în faptul că motorul unei ţări dezvoltate stă în infrastructura sa. Chiar dacă poate nu conştientizăm acest lucru în fiecare zi, o infrastructură sănătoasă înseamnă schimburi mai facile între cetăţenii unei regiuni, înseamnă un potenţial economic mai ridicat, înseamnă o societate funcţională în temeliile ei”, mai spune Mariana Garştea.

Din păcate însă, industria de construcţii din România are de recuperat mult din avântul şi avansul altor industrii care investesc puternic în digitalizare şi sunt deschise la inovaţie. Există însă şi actori din sfera publică receptivi la soluţiile Sixense, iar colaborarea s-a concretizat în proiecte precum magistralele de metrou 4 şi 5 din Bucureşti, Pod nou Agigea, stadionul Arcul de Triumf, stadionul Steaua, tunelele Daneş şi Sighişoara. Care sunt cele mai mari greşeli care se pot face într-un proces de construcţie?

„Una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm în prezent este atenţia insuficientă acordată etapei de exploatare, după terminarea lucrărilor de construcţie, ceea ce mi se pare o greşeală foarte mare. Toate etapele din cadrul unui proiect de construcţie au ca scop final exploatarea eficientă şi în siguranţă a construcţiei. Din păcate, în marea majoritate a proiectelor, indiferent de tipul construcţiei, programul de urmărire – structură, infrastructură, instalaţii – este un copy-paste din legislaţie, fără o minimă analiză a riscurilor specifice construcţiei în cauză.”

Doar în 15% dintre proiectele de infrastructură rutieră de la nivel global există o cultură de management al riscurilor pentru infrastructura aflată în exploatare, arată un studiu PIARC (World Road Association), din care face parte şi Sixense Group. Studiul a luat în calcul 64 de autorităţi publice şi private, responsabile de infrastructura rutieră din 37 de ţări, printre care şi România.

Este însă important de notat că, pentru infrastructura rutieră de exemplu, dacă acţionezi proactiv în privinţa riscurilor, poţi economisi cu până la 30% din bugetul dedicat mentenanţei infrastructurii respective. În schimb, toate greşelile făcute în faza de studii, proiectare şi execuţie se reflectă apoi în exploatare, prin lipsa totală sau parţială a cărţii tehnice, costuri de întreţinere ridicate, reparaţii frecvente, expertize nenumărate, trafic suspendat, posibile accidente, evenimente neprevăzute precum alunecările de teren. Aici intervine rolul Sixense, care se angajează într-un demers de explicare şi de educare a pieţei.

Birourile, cele mai problematice

Unul dintre actorii implicaţi în asigurarea sustenabilităţii unui proiect este compania de project management. Lipsa sau neimplicarea unei entităţi de acest tip în derularea proiectelor s-a dovedit a fi o decizie care generează costuri suplimentare în toate fazele implementării unui proiect.

„Investitorii pot opta să nu apeleze la serviciile unei companii de project management, bineînţeles, dar experienţa proiectelor în care au fost implicate astfel de firme a dovedit în mod cert că ele asigură o eficientizare clară şi plusvaloare raportat la toate stadiile şi etapele unui proiect de construcţii”, spune Bogdan Mircea, senior project manager la Vitalis.

Proiectarea şi realizarea structurilor este una dintre aceste etape, chiar una esenţială, şi evoluează în ritm cu dezvoltarea tehnologică globală.

„Evoluţia proceselor tehnologice se reflectă în calitatea construcţiilor, a procesului de implementare a proiectelor şi a costurilor. Implicit, eficienţa proiectării şi a implementării în faza de execuţie este direct proporţional influenţată de aceşti parametri”, spune Cristian Radu, lead geotechnical engineer la Concept Structure, o companie cu activitate în domeniul ingineriei civile, cu experienţă de aproximativ zece ani în piaţă.

Tocmai datorită acestei experienţe, compania a ajuns la concluzia că provocările cele mai mari şi cele mai dese sunt aduse de proiectele de birouri, dat fiind că, de cele mai multe ori, beneficiarul îşi asumă o temă clar şi un buget precis, iar exigenţele de a obţine un randament cât mai bun sunt ridicate.

„În contextul construirii constante în mediul urban şi al valorificării terenurilor situate în poziţii centrale ale oraşelor din România ce se află într-o nouă fază de dezvoltare, monitorizarea proiectelor de construcţii este extrem de importantă. Provocarea rezidă în modul în care vom reuşi să convingem piaţa de importanţa monitorizării şi de rolul important în validarea proiectării şi obţinerea informaţiilor, pentru o mai bună practică inginerească”, adaugă Cristian Radu.

Colaborarea dintre Concept Structure şi Sixense este îndelungată, cei doi parteneri împărtăşind aceeaşi perspectivă în ceea ce priveşte monitorizarea geotehnică şi structurală.

„Portofoliul deţinut de Sixense şi amplul pachet de cunoştinţe şi capacităţi tehnologice, actualizate în timp real prin raportare la nevoile pieţei sunt reperele care ne determină să-i considerăm un partener de reală încredere”, spune Cristian Radu.

Orice proiect se ridică pe o fundaţie, un alt element primordial care stă – la propriu – la baza reuşitei unei construcţii. Soletanche Bachy, prin subsidiara din România, este o entitate care chiar cu asta se ocupă. Compania este responsabilă de proiectarea şi realizarea fundaţiilor speciale: de la cele adânci, menite să preia încărcări tot mai mari ale structurilor actuale, lucrări de îmbunătăţire ale terenului de fundare cu proprietăţi mecanice slabe, până la soluţii complete de incinte adânci în medii urbane.

„Mai simplu spus, «aşezăm» structuri moderne în terenuri dificile”, spune Lóránd Sata, general manager la SBR Soletanche Bachy.

De câte ori se impune, compania apelează la serviciile de monitorizare pentru controlul execuţiei. Mai ales în mediile urbane, în cazul excavaţiilor adânci ale incintelor complexe, este indispensabilă monitorizarea atât a incintei construite de companie, cât şi a clădirilor vecine.

„Lucrările noastre trebuie să se realizeze într-un timp cât mai scurt, ceea ce impune eficienţă şi o coordonare atentă, utilizarea materialelor ce satisfac cerinţele de performanţă Soletanche Bachy şi reglementările naţionale, precum şi atenta supraveghere şi monitorizare a tuturor factorilor implicaţi în proiect”, mai spune Lóránd Sata.

El spune despre colaborarea cu echipa Sixense că a fost una de succes, compania fiind considerată astăzi partenerul în domeniul monitorizării care se reinventează periodic şi care este mereu cu cel puţin doi paşi în avans faţă de trendul actual.

„Sixense asigură aplicarea în reţea a instrumentelor şi tehnologiilor, pentru a asigura transparenţa întregului proces de realizare a construcţiilor. De asemenea, asigură şi integrarea orizontală, ceea ce înseamnă o interconectare strânsă, în timp real, şi cooperarea domeniilor de activitate”, precizează Lóránd Sata.

Construcţii mai durabile

Allied Engineers reprezintă o altă etapă-cheie din procesul de construcţie, impunându-se pe piaţa de proiectare odată cu câteva proiecte majore, precum Globalworth Tower, Sala Polivalentă Iaşi, Oregon Park, The Mark.

„Prin tot ce facem, dorim să ne asigurăm că investitorul nu va avea dificultăţi în executarea proiectului. Tehnologia de vârf BIM (Building Information Modeling) a marcat o schimbare fundamentală în practica proiectării prin beneficiile incontestabile pe care le produce utilizarea ei. BIM asigură o comunicare vizuală de mare acurateţe între toţi colaboratorii din proiect – proiectanţi de structură, proiectanţi de instalaţii generale, arhitecţi, drumari, urbanişti, manageri de proiect, permiţând o coordonare foarte precisă a specialităţilor implicate, o verificare mai uşoară şi mai riguroasă a proiectului şi verificarea din vreme, rapidă şi precisă, a oricărui conflict identificat între specialităţi”, spune Mihai Dragomir, managing partner la Allied Engineers.

Deşi monitorizarea sau urmărirea comportării în timp a construcţiilor sunt obligatorii prin lege, ele se realizează la un nivel mult prea scăzut pe plan local. Acestea aduc date care pot preveni accidente, avarii, pot salva vieţi şi pot evita pierderi materiale considerabile.

„Trebuie să avem în vedere toţi actorii implicaţi în executarea unei clădiri: arhitecţi, proiectanţi, antreprenori, fabricanţi de materiale de construcţii, dezvoltatori imobiliari. O structură este durabilă nu doar dacă este proiectată corect. Ea trebuie executată cu materiale de calitate şi tehnologii corespunzătoare. Ţinând cont de faptul că în sectorul de construcţii a crescut considerabil calitatea materialelor, avem toate motivele să spunem că ce se construieşte astăzi este mai durabil decât ce s-a construit acum 40-50-60 de ani”, completează Mihai Dragomir.

Specialiştii de la Allied Engineering sunt foarte atenţi când îşi aleg colaboratorii, iar Sixense este unul dintre partenerii cu care au lucrat cel mai bine.

„Lucrăm şi vom mai lucra cu echipa lor, pentru că suntem foarte mulţumiţi de calitatea serviciilor şi de modul de colaborare. Sixense este un partener de încredere şi nu putem decât să ne dorim o colaborare pe termen lung.”

Dincolo de etapele punctuale din construcţia unui proiect, există una care le înglobează pe toate şi care, practic, începe cu mult înaintea de demararea efectivă a lucrărilor din şantier şi continuă şi după finalizarea acestira. Este vorba despre consultanţă, a cărei misiune este de a ajuta dezvoltatorul sau proprietarul să aibă o clădire funcţională, cu un echilibru optim între cost şi calitate, o clădire mai sigură în exploatare, construită în conformitate cu normele în vigoare.

„Din punct de vedere al monitorizării, aceasta începe anterior construcţiilor, cu inspectarea amplasamentului şi a clădirilor învecinate, continuă pe perioada executării lucrărilor, dar şi după terminarea acestora. În cazul lucrărilor de infrastructură, monitorizarea continuă poate să fie strict necesară pentru a asigura buna desfăşurare a activităţilor”, este de părere Victor Croitoru, country manager la Sentient.

Companiile cu acţionariat local tind însă să acorde prioritate minimizării costurilor pe termen scurt, apelând la consultanţi doar acolo unde este strict necesar şi impus de lege. Pe de altă parte, acţionariatul străin, în general, acordă atenţie sporită costurilor de operare pe termen mediu şi lung ale viitoarelor clădiri, controlului calităţii şi al riscurilor legale.

„O construcţie durabilă se poate obţine doar atunci când utilizarea acesteia este bine gândită şi planificată, pentru a deservi optim nevoile utilizatorului, încorporând măsuri gândite în avans – de flexibilitate şi adaptabilitate la posibilele cerinţe de utilizare viitoare”, mai spune Victor Croitoru.

Sentient a colaborat cu Sixense la dezvoltarea mai multor clădiri de birouri şi rezidenţiale, ambele companii fiind de părere că, în esenţă, construcţii durabile înseamnă construcţii făcute cu gândul la generaţiile viitoare, care ar trebui să le poată folosi în siguranţă şi în următorii 50, poate chiar 100 de ani.

„Colaborarea cu Sixense este foarte importantă, deoarece serviciile prestate de către aceştia asigură realizarea construcţiilor la un nivel înalt de profesionalism. Calitatea serviciilor trebuie să fie constantă şi predictibilă, Sixense fiind un partener de nădejde în acest sens.”

În cele din urmă, procesul de construcţie – indiferent că e vorba despre o clădire sau un proiect de infrastructură – nu începe odată cu prima cărămidă sau cu prima lopată de pietriş şi nici nu se termină la tăierea panglicii de inaugurare. Un proiect eficient de construcţii are nevoie de monitorizare continuă încă de la primele idei care se conturează în mintea dezvoltatorului şi mai departe pe toată durata de viaţă a proiectului. Abia atunci putem vorbi despre construcţii durabile şi sustenabile.