Constructii & Imobiliare

Bila şi Penny au cumpărat terenuri în Braşov, într-o tranzacţie estimată la trei mil. euro

Bila şi Penny au cumpărat terenuri în Braşov, într-o...

Autor: Cristina Cuncea

21.10.2014, 13:37 445

Compania deţinea un teren de circa 36.000 de metri pătraţi în strada Spicului din Braşov din care, pe o suprafaţă de 3.600 de metri pătraţi a construit un magazin Billa, deja funcţional, iar 7.000 de metri pătraţi au fost vânduţi retailerului Penny.

"În acest an am realizat ambele tranzacţii. Cu Billa ne-am înţeles să construim noi magazinul şi apoi să le închiriem spaţiul, dar după ce am finalizat proiectul l-am vândut unui investitor local. La Penny am vândut terenul de 7.000 de metri pătraţi, iar magazinul este în prezent în construcţie. Pe restul terenului din Braşov, de circa 30.000 de metri pătraţi, putem face fie spaţii rezidenţiale, fie spaţii comerciale. Există deja aceşti doi mari retaileri în zonă şi mai sunt şi alţii interesaţi de talia Penny şi Billa. Vom decide ce vom face acolo, dacă vom păstra proiectul de locuinţe sau vom converti totul în comercial", a declarat agenţiei MEDIAFAX Jordi Sans, real estate general manager Volumetric.

El a arătat că deja oferta de locuinţe în zonă este semnificativă şi la preţuri mici. Dezvoltatorul complexului Avangarden (compania Maurer Imobiliare, fondată de omul de afaceri Simon Maurer) a finalizat 16 blocuri, dintr-un proiect de 1.200 de locuinţe, în zona în care Volumetric deţine terenul din Braşov.

Valoarea tranzacţiei se situează în jurul a 3 milioane de euro potrivit calculelor MEDIAFAX.

"Vrem să rămânem în România, pentru că este nevoie de locuinţe, chiar dacă în prezent condiţiile economice pentru consumatorul final nu sunt cele mai bune pentru a cumpăra o casă. Sunt convins că cererea va reveni, de aceea rămânem în România şi am început să dezvoltăm un proiect mic în Bucureşti. Avem terenuri mai mari pentru dezvoltare, dar acum nu credem că este momentul bun pentru a începe aceste proiecte, preferem să începem cu proiecte mai mici, mai puţin riscante", a arătat Sans.

Volumetric a început recent construcţia unui proiect rezidenţial de 12 apartamente în zona de nord a Bucureştiului, lângă Parcul Herăstrău, investiţie de 1,5 milioane de euro.

Compania a finalizat în 2011 un proiect de 170 de apartamente în Braşov şi mai deţine un teren în Piteşti, de 4.000 de metri pătraţi, unde intenţionează să dezvolte 200 de locuinţe, investiţie de 11-11,5 milioane de euro şi încă unul în Bucureşti, de 5.300 de metri pătraţi lângă Parcul Carol, pentru 190 de apartamente şi 830 metri pătraţi spaţii comerciale, care ar putea atrage o investiţie de 13-14 milioane de euro.

"Piaţa nu este încă pregătită de proiecte de 200 de apartamente. Am terminat acum 2 ani proiectul din Braşov şi încă mai avem 12 apartamente nevândute dintr-un total de 170. Asta nu este bine pentru un dezvoltator. A fost un moment prost când am terminat proiectul, oamenii nu aveau încredere că îl vom finaliza, deci nu cumpărau, iar atunci când am finalizat proiectul nu aveau acces la finanţare, deci tot nu cumpărau. Totul a fost împotriva mea cu acest proiect. Am investit propriii bani şi acest lucru este foarte greu, chiar dacă am profit, nu este profit de fapt, pentru că timpul este totul", a explicat investitorul.

În opinia sa, principala problemă a pieţei rezidenţiale din România este lipsa finanţării atât pentru dezvoltatori, cât şi pentru consumatorul final.

"Băncile nu sprijină dezvoltatorii de locuinţe, ştiu că acestea trebuie să plătească un preţ mare pentru falimentele altor dezvoltatori, dar nu fac distincţie între dezvoltatorii profesionişti sau cei cu o stare bună şi ceilalţi cu probleme. Nu pot să construiesc şi să am un stoc de locuinţe şi să aştept să fie cumpărate de oameni care nu pot să cumpere, nu este logic. Trebuie să simt că oamenii sunt pregătiţi să cumpere. Oamenii au nevoie de o casă, dar dacă nu au sprijiniţi nu vor cumpăra", a afirmat Sans.

Volumetric, o afacere de familie, a investit în România, din 2007, când a făcut prima achiziţie, 50 de milioane de euro, în terenuri şi dezvoltare şi mai construieşte locuinţe în Polonia şi Ungaria. Compania a intrat anul trecut în acţionariatul companiei de consultanţă RealTime, fondată de Ion Cătuţoiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO