Constructii & Imobiliare

Canadienii de la InteRo Property Development atrag 16 mil. euro de la administratorul de active polonez CVI printr-o emisiune de obligaţiuni. O parte din finanţare va merge în finalizarea unui proiect imobiliar în Capitală

Michael Topolinski III, fondator şi CEO al InteRo Property Development

Michael Topolinski III, fondator şi CEO al InteRo Property Development

Autor: Cristina Bellu

12.02.2025, 10:45 166

Devotatorul imobiliar InteRo Property Development, companie deţinută de familia de investitori canadieni Topolinski, anunţă o emisiune de obligaţiuni în valoare de 16 milioane de euro.

Acordul a fost încheiat recent cu CVI, administrator de active independent din Polonia, care funcţionează din 2012 şi administrează portofolii pentru 8 fonduri de investiţii axate pe datorii private cu un activ total de aproape 900 de milioane de euro.

O parte din capitalul atras este alocat finalizării lucrărilor proiectului imobiliar Pajurei 3 Residence, în timp ce o altă parte va fi utilizată pentru refinanţarea unei alte investiţii.

„Suntem încântaţi că am reuşit să atragem această finanţare pentru Faza 1 a Pajurei 3 Residence, care asigură finanţarea lucrărilor rămase cu 8 milioane de euro în numerar. Această tranzacţie evidenţiază atractivitatea solidă a pieţei locale pentru capitalul internaţional”, spune Michael Topolinski III, fondator şi CEO al InteRo Property Development.

Pajurei 3 Residence a primit autorizaţia de construire în aprilie 2024, iar în prezent structura subterană este finalizată, în vreme ce structura supraterană va fi finalizată în luna iunie.

„Suntem încrezători în piaţa imobiliară din România şi în potenţialul său pe termen lung în cadrul regiunii Europei Centrale şi de Est. România continuă să prezinte oportunităţi atractive de investiţii, determinate de o piaţă dinamică ce prioritizează dezvoltările de calitate”, adaugă Jakub Kozłowski, reprezentant al CVI.

Situat în apropiere de staţia de metrou Jiului şi în centrul zonei Bucureştii Noi, proiectul Pajurei 3 Residence include 160 de apartamente, inclusiv penthouse-uri cu 3 şi 4 camere, grădină privată pe acoperiş, facilităţi comune şi tehnologie Smart Home de ultimă oră.

Proiectul îndeplineşte cerinţele nZEB şi este în curs de certificare BREEAM Excellent.

Cu o investiţie estimată la 65 de milioane de euro, construcţia este estimată a fi finalizată în iulie 2026.

InteRo Property Development este o afacere imobiliară locală de familie fondată de Michael Topolinski III. Compania este activă pe piaţa imobiliară locală de peste 15 ani şi deţine în portofliu proiecte precum NorthLight Residence, New Confort City, Pajurei 3 Residence, SunLight Residence şi SkyLight Residence.

 
 
 
 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Conferințele Ziarul Financiar și Business Magazin în 2025