Constructii & Imobiliare

CBRE preia în administrare mallurile Immofinanz

CBRE preia în administrare mallurile Immofinanz

Autor: Alina-Elena Vasiliu

02.06.2016, 12:07 865

Compania de consultanţă imobiliară a luat în administrare toate cele patru malluri din portofoliul Immofinanz în România – Polus Center Cluj, Maritimo Shopping Center în Constanţa, Piteşti Mall şi Gold Plaza Baia Mare, toate însumând peste 147.824 de metri pătraţi închiriabili.

Cele patru centre înregistrează în total peste 600 de chiriaşi din fashion, food şi entertainment. Polus Center din Cluj are o suprafaţă totală închiriabilă de 63.000 mp, printre chiriaşii-ancoră numărându-se Carrefour, Decathlon, Zara, H&M, C&A şi Cinema City.

Maritimo Shopping Center deţine 50.000 mp de suprafaţă comercială şi are printre chiriaşi branduri ca Peek&Cloppenburg, H&M, Inditex Group (Zara, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear), C&A, LC Waikiki.

Centrul comercial Gold Plaza din Baia Mare are o suprafaţă închiriabilă de 32.000 mp, iar printre chiriaşi Cora, Cinema City, H&M, Pimkie şi Orsay, iar Piteşti Mall deţine 18.600 mp de spaţii comerciale şi are magazine precum C&A, H&M sau Kenvelo.

Gradul de ocupare în cele patru malluri pe care le deţine Immofinanz în România este de circa 95%.

“Ne concentrăm pe dezvoltarea activităţilor de retail ale Immofinanz în Europa Centrală şi de Est, într-o colaborare strânsă cu chiriaşii noştri. De aceea, am decis să colaborăm cu CBRE pentru administrarea centrelor noastre comerciale din România”, a declarat Nicolas Fernandez de Retana, head of retail, expansion & leasing în cadrul IMMOFINANZ.

În primele trei trimestre ale anului financiar 2015/2016 (1 mai 2015-31 ianuarie 2016), Immofinanz a avut venituri din chirii de 34 de milioane de euro.

CBRE mai are în administrare mallurile Sun Plaza din Bucureşti şi Felicia Shopping Center din Iaşi. Alături de proiectele de birouri din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, CBRE va deschide noi birouri în Cluj, Constanţa, Piteşti şi Baia Mare, în centrele comerciale preluate.

“Este un proiect de care orice consultant de real estate ar fi mandru. Ca persoana pasionata de fashion, ma bucur sa pot merge de-acum in oricare din cele patru mall-uri ca acasa”, a precizat Luiza Moraru, MRICS, head of retail&asset services, CBRE.

AFACERI DE LA ZERO