Constructii & Imobiliare

Cel mai bogat om din Cehia a cumpărat birourile Metropolis de lângă guvern

Autor: Cristina Bellu

14.10.2016, 11:34 3531
Tranzacţia prin care complexul de birouri Metropolis Center a fost preluat de către fondul de investiţii PPF Real Estate a fost finalizată săptămâna aceasta, potrivit informaţiilor furnizate de compania de consultanţă imobiliară JLL.
 
JLL a reprezentat fondul de investiţii deţinut de miliardarul ceh Petr Kellner, aceasta fiind prima achiziţie imobiliară realizată de investitorul ceh în România. Valoarea tranzacţiei se ridică la aproximativ 50 milioane de euro.
 
 
”România intră uşor, dar sigur, pe radarul altor investitori, în afara celor câţiva activi în ultimii ani. Atragerea unor nume noi pe piaţa locală este una dintre principalele noastre preocupări şi ne bucurăm că am reuşit să convingem până acum investitori precum PPF sau Logicor că şi România oferă oportunităţi atractive pentru plasarea banilor”, a declarat Silviana Badea, National Director, head of Capital Markets Department JLL.
 
În primele nouă luni ale anului, volumul investiţiilor imobiliare atrase de România a depăşit 400 milioane de euro, iar pentru întreg anul prognozăm atingerea unui nivel de 600 – 700 milioane de euro.
 
”Semnalele de la investitori sunt bune şi am văzut asta inclusiv la Expo Real (una dintre cele mai mari expoziţii de profil din Europa). Pentru România a fost cel mai bun târg la care am participat în ultimii ani din punct de vedere al discuţiilor şi reacţiilor investitorilor vizavi de tara noastra pe fondul comprimarii randamentelor în restul Europei Centrale şi de Est. Problema rămâne să găsim şi produse pentru aceşti investitori”, a adăugat Silviana Badea.
 
Metropolis Center a fost vândut de firma austriacă Soravia şi are o suprafaţă de 19.000 metri pătraţi, fiind amplasat în apropiere de Calea Dorobanţi, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara. Printre chiriaşii clădirii se numără BERD, casa de avocatură DLA Piper, compania Parexel, ING şi Reckitt Benckiser.
 
Cea mai mare tranzacţie înregistrată în primele nouă luni ale anului a fost achiziţia Sibiu Shopping City de către fondul sud-african de investiţii NEPI de la ARGO Real Estate pentru 100 milioane de euro.
 
Petr Kellner, în vârstă de 52 de ani, este un om de afaceri ceh cu o avere estimată la 11,4 miliarde de dolari, potrivit Forbes. El a terminat Universitatea de Economie din Praga, Facultatea de Economie Industrială. În 1991, el a pus bazele fondului de investiţii PPF. 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO