Constructii & Imobiliare

Cererea nouă de spaţii de birouri a bifat anul trecut o pondere de 60% în totalul tranzacţiilor cu birouri în Capitală. Mădălina Cojocaru, Cushman & Wakefield Echinox: Există perspective ca acest procent să continue să se majoreze

Cererea nouă de spaţii de birouri a bifat anul trecut o pondere de 60% în totalul tranzacţiilor cu birouri în Capitală. Mădălina Cojocaru, Cushman & Wakefield Echinox: Există perspective ca acest procent să continue să se majoreze

Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox

Autor: Cristina Bellu

26.01.2022, 15:53 223

Cererea nouă de spaţii de birouri a crescut în 2021, ajungând la o pondere de aproape 60% în totalul tranzacţiilor cu birouri în Capitală, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

„Deşi piaţa a stat sub semnul incertitudinii şi în 2021 din cauza pandemiei, au fost companii care s-au extins, au angajat mai mulţi oameni, şi implicit au închiriat noi spaţii de birouri pentru a susţine această dezvoltare. Astfel, ponderea cererii noi în totalul închirierilor a crescut, ajungând la aproape 60%, şi având în vedere discuţiile pe care le avem cu clienţii noştri, există premisele ca acest procent să continue să se majorize” spune Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Ea atrage atenţia că piaţa s-ar putea confrunta totuşi în următoarele 12-24 luni cu dificultăţi în a acomoda aceste cereri, având în vedere volumul redus de proiecte cu livrare în 2022 şi 2023.

Anul trecut, în Bucureşti au fost livrate proiecte care au cumulat o suprafaţă  de 244.300 metri pătraţi, în creştere cu 54% faţă de 2020. Cea mai mare suprafaţă de birouri livrată în 2021 a fost în Centru-Vest (65.800 mp, 27% din total), Expoziţiei (46.000 mp, 19% din total) şi Centru (41.700 mp, 17% din total).

Din punct de vedere al ofertei viitoare, în prezent sunt în construcţie şi sunt aşteptate să fie livrate în 2022 şi 2023, proiecte totalizând circa 224.000 metri pătraţi, în scădere cu 44% faţă de suprafaţa finalizată în perioada 2020-2021, spun reprezentanţii Cushman & Wakefield Echinox.

Stocul de spaţii moderne de birouri a ajuns la 3,19 milioane de metri pătraţi, excluzand clădirile deţinute de cei care le şi ocupă, în vreme ce rata de neocupare a crescut uşor, la 14,9%.  Un lucru important de menţionat este că încă există o diferenţă semnificativa între ratele de neocupare raportate la clasele de birouri din Bucureşti, respectiv 12,5% pentru cele de clasa A şi 23% la cele de clasa B.

“Luând în considerare proiectele aflate în diverse stadii de execuţie şi potenţialul de absorbţie al pieţei, există premisele ca volumul cererii să depăşească nivelul de 300.000 de metri pătraţi anual, în următorii 4-5 ani, ceea ce va duce implicit la reducerea ratei de neocupare”, spun reprezentanţii Cushman & Wakefield Echinox.

Din perspectiva celor mai activi chiriaşi, companiile care activează în sectorul financiar, operatorii de servicii medicale, companiile de IT&C şi cele de retail s-au numărat anul trecut printre cele dinamice din piaţa închirierilor de spaţii de birouri

Adtfel, cu o medie a tranzacţiei de aproape 2.000 de metri pătraţi, sectorul financiar se plasează pe primul loc din acest punct de vedere, fiind urmat îndeaproape de sectorul medical şi farmaceutic cu o medie de 1.890 de metri pătraţi pe tranzacţie. Companiile de retail cu 1.580 metri pătraţi pe tranzacţie şi cele de IT&C cu 1.370 metri pătraţi au închiriat de asemenea spaţii de birouri cu suprafeţe peste media pieţei, care s-a situat la circa 1.100 metri pătraţi/tranzacţie.

De altfel, şi topul celor mai mari tranzacţii de închiriere semnate în 2021 a fost clar dominat de companiile din aceste sectoare, respectiv Medicover cu 15.000 metri pătraţi, Wipro cu 11.000 metri pătraţi, Provita cu 11.000 metri pătraţi sau Allianz Ţiriac cu 4.700 metri pătraţi.

Suprafaţa medie a unei tranzacţii a fost raportată la volumul cererii nete, adică închirieri de spaţii noi de birouri, excluzând reînnoirile de contracte existente, cerere netă care în 2021 s-a situat la 170.000 metri pătraţi, cu aproape 34% mai mult decât în 2020. Cererea totală, respectiv noi închirieri de spaţii de birouri plus reînnoirile de contracte existente, a crescut în 2021 cu 26% la 298.300 metri pătraţi.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470