Consiliul Concurenţei anunţă că a demarat un studiu pe piaţa imobiliară rezidenţială şi nerezidenţială din Bucureşti, pentru a identifica posibile bariere care stau în calea dezvoltării industriei, dar şi aspectele care pot induce în eroare consumatorul.
“În cadrul studiului, vor fi analizate relaţiile între companiile active pe piaţă, dar şi modul de operare al acestora în diferite faze de dezvoltare imobiliară”, spun oficialii Consiliului Concurenţei.
Astfel, autoritatea de concurenţă vizează clarificarea aspectelor care pot afecta concurenţa şi, implicit consumatorii, cum sunt legislaţia, ritmul de dezvoltare, cauzele care conduc la creşterea preţurilor sau la eventuala diminuare a calităţii în construcţii.
În acest sens, Consiliul Concurenţei va solicita informaţii de la companiile active pe piaţa imobiliară, precum şi opinia consumatorilor cu privire la calitatea construcţiilor, a facilităţilor disponibile sau a managementului acestora.
La finalul analizei, Consiliul Concurenţei va emite propuneri şi recomandări pentru eliminarea problemelor identificate.