Construcţia unei linii de metrou către aeroportul Otopeni, de care se vorbeşte de mai mulţi ani, se mai lasă aşteptată. Metrorex, compania care gestionează metroul bucureştean, spune că mai are nevoie de 500 mil. euro. Deşi „posibilităţile de finanţare sunt multe”, compania încă nu ştie de unde va face rost de această sumă.
Investiţia totală în construcţia acestei linii ar fi puţin peste 800 mil. euro, spune Cătălin Homor, directorul de investiţii al Metrorex.
„Posibilităţile de completare a finanţării sunt multe, ministerul analizează variante”, a spus Homor într-o conferinţă.
Din total, suma de 300 mil. euro ar fi asigurată printr-un credit de la o bancă japoneză, dar „diferenţa încă lipseşte”. Acest credit a fost acordat de japonezi încă în 2010, la acea dată lucrările fiind estimate să dureze şapte ani, investiţie fiind evaluată la acea dată la 1 mld. euro.