Constructii & Imobiliare

Creşterea inflaţiei îndreaptă mulţi investitori spre achiziţia unor proprietăţi imobiliare: Dezvoltatorul proiectului SunLake Residence de pe malul Lacului Fundeni, estimat la 40 mil.euro, a vândut peste 60% din prima clădire la patru luni de la demararea lucrărilor

Creşterea inflaţiei îndreaptă mulţi investitori spre...

Autor: Roxana Rosu

29.07.2022, 09:07 450

Dezvoltatorul imobiliar Park Partners, parte a grupului Park Properties, a vândut peste 60% din apartamentele din prima clădire a complexului rezidenţial SunLake, de pe malul lacului Fundeni, în faza de proiect, o parte dintre cumpărători fiind interesaţi de proprietăţi în scop investiţional, în condiţiile inflaţiei în creştere.

„Lucrările proiectului au demarat în luna martie a acestui an, iar interesul a fost unul uriaş, venit, în cea mai mare parte, pe baza seriozităţii şi calităţii oferite în proiectele noastre anterioare. Până în prezent am reuşit să securizăm peste 60% din vânzările primei clădiri de 12 etaje, ce reprezintă o primă fază a dezvoltării SunLake Residence. Proprietăţile au fost securizate atât din partea clienţilor finali, care intenţionează să locuiască în complex, cât şi a celor care au achiziţionat proprietăţi în scop investiţional, zona având un potenţial uriaş de dezvoltare, ce poate oferi randamente deosebite în faţa inflaţiei cu care ne confruntăm”, a declarat Alexandru Mănăilă, managing partner în cadrul Park Partners şi unul dintre acţionarii companiei dezvoltatoare.

Potrivit acestuia, majoritatea investitorilor sunt antreprenori din industria IT, doctori sau tineri corporatişti care doresc să îşi protejeze capitalul de inflaţia record şi să obţină un randament confortabil din investiţia realizată.

SunLake are o valoare de piaţă de 40 milioane euro şi va avea două blocuri de 12 etaje şi 17 etaje, cu un total de peste 300 apartamente şi mai mult de 350 de locuri de parcare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO