Constructii & Imobiliare

CTP construieşte 70.000 de metri pătraţi de spaţii logistice şi industriale în Cluj, Piteşti şi Timişoara

CTP construieşte 70.000 de metri pătraţi de spaţii...

Autor: Cristina Bellu

02.02.2018, 00:05 1583

CTP, cel mai mare dezvoltator şi administrator pe termen lung de parcuri industriale şi logistice din România şi Europa Centrală şi de Est, continuă să se dezvolte alert la nivel naţional, compania urmând să livreze anul acesta aproximativ  70.000 de metri pătraţi în parcurile industriale din Cluj-Napoca, Piteşti şi Timişoara.

Astfel, în parcul logistic din Cluj vor fi finalizate în cel de-al doilea trimestru al anului trei depozite, cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi, în timp ce în CTPark Timişoara va fi dată în funcţiune o clădire de aproximativ 9.000 de metri pătraţi, iar in CTPark Piteşti se vor finaliza două clădiri cu o suprafaţă închiriabilă totală de 30.000 de metri pătraţi.

La nivel internaţional, dezvoltatorul şi-a mărit portofoliul de la  4,1 milioane de metri pătraţi de spaţii logistice de clasa A, la 4,5 milioane, în peste 80 de puncte strategice.

“CTP va continua să se dezvolte la fel de rapid şi anul acesta, atât pe piaţa locală, cât şi la nivel internaţional. Avem ţinte clare, pe care plănuim nu doar să le atingem, ci chiar să le depăşim în următoarea perioadă. În România ne-am propus să creştem portofoliul de spaţii logistice la peste 1 milion de metri pătraţi, iar în Europa avem ca obiectiv atingerea a 10 milioane de metri pătraţi, în următorii patru ani. (...)”, spune Remon Vos, CEO CTP şi Country Head al CTP România.

La nivelul întregului său portofoliu naţional, CTP are planificată în 2018, o extindere de minimum 300.000 metri pătraţi, concentrându-se masiv pe zona Capitalei, unde deţine trei parcuri logistice a căror suprafaţă cumulată este estimată că va atinge 680.000 de metri pătraţi până la finalul lui 2018.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator şi administrator de spaţii logistice şi industriale de clasa A, cu peste 700.000 mp suprafaţă închiriabilă situaţi în zece oraşe: Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Piteşti, Salonta, Sibiu, Timişoara şi Turda.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO