Strada Drumul Fermei, unde din 2008 şi până în prezent s-au construit sute de blocuri de apartamente, se transformă după fiecare ploaie într-un lac imens. Mai mult, lacurile ascund mai multe capcane precum şanţuri adânci săpate pentru a trage cabluri dar care ulterior sunt acoperite numai cu pământ, dar şi gropi în asfalt din cauza camioanelor de mare tonaj. În plus, roţile camioanelor de pe şantier nu sunt spălate la ieşirea pe asfalt cum ar trebui, iar noroiul se depune în straturi pe strada ce nu dispune de guri de canalizare descoperite.
“Dimineaţă mi-am îmbrăcat juniorul pentru a-l duce spre staţia de metrou. Ca de obicei, sarcina i-a revenit soţiei. Din păcate, după nici 10 minute au revenit în casă. Pur şi simplu nu au avut cum să treacă spre staţia de metrou. De ce? Strada Drumul Fermei este, la Nr 69, ca de obicei când plouă, transformată într-un mic lac de acumulare”, a spus Ovidiu Ciutescu, unul dintre cei care şi-au cumpărat apartament într-unul din blocurile noi construite pe Drumul Fermei.
Zona Drumul Fermei din Popeşti-Leordeni, vizavi de halele IMGB şi lângă staţia de metrou Dimitrie Leonida, s-a transformat în ultimi ani într-un un imens bazar imobiliar, în care la fiecare colţ de stradă se ridică un bloc nou, iar maşinile agenţilor imobiliari aduc clienţi curioşi să vadă cum arată locuinţele cu preţuri pornind de la 19.000 de euro, cam cât o Skoda Octavia cu tot cu TVA.
Metropolitan Residence, Modern, Apollo, Brown, Corvaris sau Allegra sunt nume care în urmă cu cinci-şase ani nu spuneau nimic în piaţa imobiliară locală, dar iniţiatorii acestor proiecte, oameni de afaceri români în cea mai mare parte, au ajuns să ridice bloc după bloc, mizând în primul rând pe preţurile scăzute şi apropierea de capătul liniei de metrou Pipera - Berceni, care străbate Capitala de la nord la sud.
Zona Drumul Fermei a început să se dezvolte prin 2008, iar până în prezent au fost construite în jur de 1.500 de apartamente. în construcţie sunt alte 2.000 de unităţi care vor fi livrate până la finalul anului sau în prima parte a anului viitor. Sunt în jur de 50-60 de proiecte diferite, iar preţurile sunt cuprinse între 750 şi 900 de euro/metrul pătrat util, apartamente complet finisate, la cheie. În perioada de boom, preţurile apartamentelor vechi din Bucureşti porneau de la 1.300 - 1.400 de euro/metrul pătrat, astfel că piaţa s-a ajustat destul de mult. Chiar şi aşa, la un cost de construcţie de 350-400 de euro/mp, la care se adaugă costul terenului care scade pe măsură ce numărul de etaje creşte, investitorii imobiliari continuă să facă afaceri profitabile pentru o perioadă de criză. Iar tinerii sunt încurajaţi să cumpere de calculul care arată că, la dobânzile actuale, chiria unui apartament este cam la acelaşi nivel cu rata lunară la un credit luat pe 30 de ani pentru aceeaşi locuinţă.