Constructii & Imobiliare

Cushman & Wakefield Echinox preia administrarea parcurilor de retail Funshop Park dezvoltate de polonezii de la Scallier în localităţile Roşiorii de Vede şi Focşani

Cushman & Wakefield Echinox preia administrarea...

Autor: Cristina Bellu

05.10.2021, 11:56 211

Firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a preluat administrarea proiectelor Funshop Park dezvoltate în Roşiorii de Vede şi Focşani de compania poloneză Scallier, unul dintre cei mai dinamici investitori în parcuri de retail mici şi mijlocii.

Echipa de Asset Services a Cushman & Wakefield Echinox va avea atribuţii ȋn gestionarea activităţilor de zi cu zi din cadrul proiectelor, managementul relaţiei cu chiriaşii, supervizarea operaţională, servicii financiare şi raportare către proprietar, prin specialişti on-site şi la sediul central, coordonaţi de Mihaela Petruescu, Partner Asset Services.

„Ne bucură colaborarea cu Scallier, un dezvoltator relativ nou pe piaţa locală, dar cu planuri extrem de ambiţioase care încep să se concretizeze prin deschiderea Funshop Park Roşiorii de Vede şi Focşani. Credem că proiectele Scallier se pliază perfect pe cerinţele actuale din piaţa de retail, aducând un comerţ modern şi convenabil în comunităţi mai mici”, spune Mihaela Petruescu.

Primul proiect al Scallier din România a fost deschis la finalul lunii septembrie în Roşiorii de Vede, printre chiriaşi aflându-se JYSK, Pepco, Sinsay, KIK Textilien, Martes Sport, Deichmann, Flanco, Animax, City Doner, Vibe, Las Vegas şi Inmedio.

Până la finalul anului 2022, Scallier îşi propune să deschidă în România alte parcuri de retail cu o suprafaţă totală închiriabilă de 40.000 metri pătraţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO