Proprietarii clădirilor de birouri au început să organizeze workshop-uri de educaţie sau de nutriţie, sesiuni de masaj, experienţe multisenzoriale de tipul degustărilor de branzeturi sau de îngheţată pentru crearea unui mediu de lucru care să încurajeze reîntoarcerea la birou a angajaţilor companiilor chiriaşe, bugetul alocat acestui tip de acţiuni putând ajnge la 10.000 de euro/an/clădire, sumă care are un impact nesemnificativ asupra veniturilor obţinute de proprietari din închirierea acestor clădiri, notează o analiză a companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Majoritatea angajaţilor din aceste clădiri de birouri consideră că frecvenţa unor astfel de acţiuni ar fi benefică cel puţin o dată pe lună. Evenimentele tematice şi sezoniere, sampling-urile de produse, workshop-urile de dezvoltare personală şi educaţie, competiţiile cu premii sunt cele mai apreciate de către angajaţi, mai puţin interes fiind pentru activităţile sportive. În plus, angajaţii vor să aibă în clădirile în care lucrează cafenea, restaurant, centru de fitness, dar şi farmacie.
În 2023, Cushman & Wakefield Echinox a lansat o linie de business, Community Services, parte a departamentului de Asset Services, care se adresează proprietarilor de clădiri de birouri, şi care are ca obiectiv crearea şi implementarea de programe si evenimente precum şi identificarea de instrumente menite să sustină companiile chiriaşe în demersurile şi strategiile de a atrage şi a reţine angajaţii în birouri.
De la lansarea acestei linii de business, compania a reuşit să implementeze aceste tipuri de servicii în clădiri de birouri din Bucureşti, cu o suprafaţă de circa 150.000 metri pătraţi şi care acomodează până la 15.000 de angajaţi.
”Majoritatea angajaţilor din clădirile de birouri are libertatea de a opta unde lucrează. Este evident că opţiunea cu cel mai rapid beneficiu de termen scurt pentru aceştia este să lucreze de acasă pentru a economisi timp şi bani cu deplasarea către birou. Din această perspectivă proprietarii de clădiri de birouri, dar şi chiriaşii au înţeles că spaţiul de lucru trebuie să fie cât mai atrăgător şi să ofere experienţe pe care angajaţii nu le pot obţine dacă lucrează de acasă sau de la o cafenea. Scopul acţiunilor noastre este să sprijinim proprietarii pentru menţinerea unui nivel de satisfacţie cât mai ridicat al ocupanţilor de spaţii, să venim cu argumente suplimentare care să îi susţină în negocierile de prelungire sau de atragere de noi chiriaşi şi, în egală măsură, să contribuim la strategiile companiilor de a încuraja munca de la birou.”, explică Mihaela Petruescu, Head of Asset Services Cushman & Wakefield Echinox.
Ea spune că trendul este de a crea evenimente cât mai inedite pentru angajaţi, atât direct de către companii cât şi de către proprietari: de ex. Make Food No Waste workshop prin care învăţăm să reducem risipa alimentară, Book Club prin care se încurajează lectura şi descoperirea de noi cunoştinţe împreună.
„Dacă ne uităm la numărul de participanţi, cele mai apreciate evenimente sunt pe departe cele de educaţie financiară, degustările de diverse produse şi sesiunile de masaj, însă vedem un interes crescut şi pentru cele de nutriţie, sesiuni de yoga sau de fitness. Costul acestor evenimente este suportat exclusiv de către proprietarii clădirilor, fiind o facilitate pe care o acordă chiriaşilor pentru a-i reţine în proiect, şi pentru a-i susţine în eforturile de a readuce angajaţii în birouri”, adaugă Diana Vasile, Community Manager Cushman & Wakefield Echinox.
Aceste iniţiative completează gama de măsuri pe care proprietarii le adoptă pentru a atrage şi reţine chiriaşii, precum diverse facilităţi şi stimulente, şi pe care chiriaşii le iau pentru a încuraja angajaţii să lucreze cât mai mult de la birou, cum ar fi reamenajarea spaţiilor astfel încât să includă zone de socializare şi de lucru în echipă, să ofere un mediu prietenos cu mediul şi cu sănătatea angajaţilor etc.
În acest context, consultanţii de la Cushman & Wakefield Echinox spun că organizarea de evenimente va deveni o normă, nu doar pentru proprietarii de clădiri de birouri, ci şi pentru cei care deţin parcuri de logistică şi industriale, care acomodează de asemenea un număr semnificativ de angajaţi.
De altfel, această tendinţă este deja prezentă în ţările din regiune şi interesul proprietarilor de a implementa strategii de marketing şi PR digital sau clasic creşte în fiecare an.
“Noile abordări pe care le vedem în regiune de tipul acţionării ca un integrator de servicii oferă încredere proprietarilor ca evenimemnte şi acţiunile implementate vor avea succes. Toate aceste noi strategii au sursa de inspiraţie zona de retail, unde marketingul este un element definitoriu în viaţa unui centru comercial”, spun reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară.
Departamentul de Asset Services al Cushman & Wakefield Echinox administrează în prezent un portofoliu de proiecte imobiliare de peste 515.000 metri pătraţi pe toate segmentele de piaţă, inclusiv clădiri de birouri. Pe segmentul de birouri compania administrează o serie de clădiri emblematice din Bucureşti, printre care putem aminti Expo Business Park, Floreasca Park, Ţiriac Tower.