• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Constructii & Imobiliare

Despăgubiri uriaşe pronunţate de CEDO împotriva României în cazul imobilelor naţionalizate

Despăgubiri uriaşe pronunţate de CEDO împotriva României în cazul imobilelor naţionalizate

Autor: Laura Buciu

02.10.2020, 12:41 921

Statul român este obligat să plătească despăgubiri uriaşe, de peste 15 milioane de euro, cea mai mare sumă de la data aderării României la Consiliul Europei, după ce CEDO a pronunţat 6 hotărâri în care dă dreptate proprietarilor ale căror imobile naţionalizate au fost vândute chiriaşilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat, în ultima săptămână, şase hotărâri împotriva statului român, pentru că nu a reuşit să rezolve, în 30 de ani, situaţia proprietarilor ale căror imobile naţionalizate au fost vândute chiriaşilor.

Pentru că nu au primit despăgubiri pentru proprietăţile trecute abuziv în proprietatea statului, foştii proprietari s-au adresat instanţei de la Strasbourg.

„Deşi în urmă cu 10 ani statul român se angajase în faţa autorităţilor europene să modifice cadrul legislativ, astfel încât să propună un mecanism eficient de despăgubire a foştilor proprietari, în prezent sunt zeci de mii de dosare nerezolvate, iar în multe cazuri măsurile compensatorii acordate sunt derizorii”, arată, vineri, într-un comunicat de presă, Asociaţia pentru Proprietate Privată (APP).

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, organism care supraveghează punerea în executare a hotărârilor CEDO de către state, a solicitat României, prin decizia din 14 martie 2019 , să adopte măsuri suplimentare legislative şi să prezinte, până la 31 mai 2019, situaţia dosarelor referitoare la despăgubiri pentru imobile naţionalizate. Nici guvernul PSD, nici cel liberal nu au luat vreo măsură concretă pentru cazurile semnalate de CEDO, astfel încât instanţa europeană a fost nevoită să rezolve zeci de dosare.

Potrivit APP, este vorba de 103 dosare, care au fost reunite în cele 6 cauze soluţionate marţi la Strasbourg.

Acum, Statul român este obligat să plătească despăgubiri foştilor proprietari la valoarea de piaţă, în majoritatea cazurilor adăugând şi câte 5.000 de euro daune morale, plus cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea acţiunii la CEDO.

În total, potrivit APP, Statul român are de plătit despăgubiri uriaşe, de peste 15 milioane de euro.

„Dacă situaţia acestor proprietari s-ar fi rezolvat în ţară, aceştia ar fi primit despăgubiri într-un cuantum mult mai mic, la nivelul grilelor şi calculelor realizate de ANRP (prin Comisia pentru Naţională pentru Compensarea Imobilelor), în tranşe anuale (timp de 5 ani) şi nu ar fi primit daune morale. Prin urmare, CEDO face dreptate, dar şi acolo totul a durat mult prea mult: 15-17 ani de aşteptare, unii dintre proprietari au încetat din viaţă. Există şi dosare scoase de pe rol pentru că nu au fost introduşi în cauză moştenitorii”, mai arată APP.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597