Constructii & Imobiliare

Fraţii Pavăl prin Pavăl Holding îşi consolidează poziţia de cei mai mari proprietari români de birouri, cu un portofoliu de peste 800 mil. euro şi clădiri în care pot lucra peste 35.000 de corporatişti

Karina Pavăl, vicepreşedinte, Pavăl Holding: Prin această achiziţie reconfirmăm încrederea noastră în potenţialul pe termen lung al sectorului imobiliar.

Karina Pavăl, vicepreşedinte, Pavăl Holding: Prin această achiziţie reconfirmăm încrederea noastră în potenţialul pe termen lung al sectorului imobiliar.

Autor: Bogdan Alecu

24.11.2022, 00:08 6202

În premieră, numele Karinei Pavăl, fiica de 29 de ani a lui Dragoş Pavăl, apare menţionat şi citat în cea mai mare tranzacţie realizată de fraţii Pavăl pe piaţa de birouri, cea în care cumpără cu 377 mil. euro birourile CA Immo din România.

Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, devine cel mai mare proprietar de birouri român, cu un portofoliu care trece de 800 mil. euro şi poate găzdui 35.000 de angajaţi în Bucureşti şi Cluj, cu clădiri în cel mai bine poziţionate zone şi chiriaşi „blue chip“.

Pe lângă nume precum BCR, IBM sau ING Tech şi Endava, deja prezenţi în portofoliul Pavăl Holding, odată cu birourile CA Immo lista este completată de Banca Transilvania, Bitdefender, Thales, London Stock Exchange şi NN.

„Prin această achiziţie reconfirmăm încrederea noastră în potenţialul pe termen lung al sectorului imobiliar, securizând clădiri performante de birouri, de clasa A, în locaţii ireplicabile din Capitală. În plus, ne bucurăm să preluăm şi echipa locală de management, o echipă bine sudată şi experimentată, care va continua să asigure succesul acestui portofoliu. Aş dori să mulţumesc KPMG România şi KPMG Legal - Toncescu şi Asociaţii pentru profesionalismul de care au dat dovadă şi pentru sprijinul acordat în gestionarea acestei tranzacţii complexe, într-un timp record“, spune Karina Pavăl, vicepreşedinte, Pavăl Holding, într-un comunicat al avocaţilor de la KPMG Legal-Toncescu.

Karina Pavăl este fiica lui Dragoş Pavăl şi s-a născut în septembrie 1993 la Bacău. A studiat la Londra, întâi la Queen Mary University of London şi apoi la University of Cambridge, unde a absolvit un master în finanţe şi real estate. După terminarea studiilor, s-a întors în România, pentru a se implica în businessul familiei.

Prin achiziţia portofoliului, Pavăl Holding consolidează puternic prezenţa românilor pe piaţa locală de birouri, care până acum era puternic dominată de fonduri internaţionale. Dacă până de curând cel mai mare proprietar de birouri de pe plan local era Liviu Tudor, care deţine West Gate şi Yunity, cu un total de 150.000 mp, acum fraţii Pavăl au trecut borna de 350.000 mp cu noile achiziţii din 2022.

„Cu siguranţă putem vorbi despre o nouă etapă în dezvoltarea pieţei din România. O investiţie 100% românească, care este şi cea mai mare făcută vreodată în România de un investitor pe segmentul de clădiri de birouri, transmite un sentiment de stabilitate şi în acelaşi timp încurajeaza investiţiile noi. În plus, este un motiv extraordinar de mândrie să vedem cum un jucător local şi-a crescut treptat portofoliul până în punctul în care devine al doilea proprietar de clădiri de birouri din piaţă. Investiţiile în acest segment de piaţă înregistrează în continuare cea mai mare lichiditate, acestea putând depăşi 60% din tranzacţiile ce vor fi înregistrate în 2022“, a spus Răzvan Iorgu, managing director CBRE România.

CBRE a consiliat CA Immo în procesul de vânzare a portofoliului său de clădiri de birouri din România, compus din şapte proprietăţi de clasă A, situate în Bucureşti, către Pavăl Holding, care a preluat şi echipa de management.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO