Giganţii din industria cimentului
Lafarge şi
Holcim vor merge mai departe cu proiectul de fuziune, după ce la finalul săptămânii trecut au agreat ca acţionarii grupului francez să primească câte nouă acţiuni Holcim pentru fiecare zece acţiuni Lafarge pe care le deţin, deşi înţelegerea iniţială viza o rată de schimb egală, potrivit agenţiei de presă Reuters.
Totodată, poziţia de CEO a noului grup, care va avea vânzări de peste 30 de miliarde de euro la nivel internaţional, nu va mai fi încredinţată francezului Bruno Lafont, actualul şef al Lafarge, aşa cum se negociase iniţial. Deocamdată nu s-a luat o decizie privind numele celui care va prelua conducerea noului gigant din industria materialelor de construcţii, LafargeHolcim, astfel că rămân încă semne de întrebare privind viitorul fuziunii, având în vedere că între cele două grupuri ar putea apărea noi disensiuni pe această temă, spun analiştii întrebaţi de Reuters. Mai mult, modificarea ratei de schimb a acţiunilor poate semnala faptul că această fuziune nu mai este una a „egalilor“, aşa cum a fost promovată încă de anul trecut, când tranzacţia a fost pentru prima oară anunţată.