Constructii & Imobiliare

Imobiliare.ro: Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraş de pe piaţa rezidenţială, cu o medie de 2.420 euro/mp, urmat de Bucureşti, cu 1.660 euro/mp. În ultimii 2 ani, apartamentele din Cluj s-au scumpit cu 30%

Imobiliare.ro: Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraş...

Autor: Roxana Rosu

18.05.2023, 14:30 954

Preţurile solicitate pentru proprietăţile rezidenţiale au crescut uşor în primul trimestru, în medie, cu 0,3% faţă de trimestrul anterior şi cu 1,7% faţă de perioada similară din 2022, Cluj-Napoca rămânând lider în clasamentul oraşelor cu cele mai scumpe apartamente, potrivit datelor imobiliare.ro

Evoluţia din România este în opoziţie cu piaţa rezidenţială din UE, unde se poate observa o tendinţă de uşoară scădere a preţurilor.

„Piaţa rezidenţială a avut o evoluţie surprinzătoare în primul trimestru al anului în ciuda unor condiţii dificile de finanţare şi a inflaţiei care a erodat puterea de cumpărare. Deşi am avut o cerere în scădere, echilibrul s-a menţinut, deoarece oferta a fost, la rândul ei, considerabil mai mică. Avem aşadar o piaţă rezidenţială dinamică, dar pe un fond tranzacţional redus. Dacă în ultimele luni o prognoză privind evoluţia preţurilor era dificil de enunţat, astăzi, indicatorii pe care îi avem la dispoziţie ne îndeamnă să credem că stabilitatea va fi cuvântul de ordine în acest an”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Cu o valoare medie de 2.420 euro/mp, Cluj-Napoca ocupă în continuare primul loc în clasamentul celor mai mari preţuri (medii) solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în principalele oraşe, înregistrând în primul trimestru din 2023 o creştere uşoară de 0,3%. În plus, preţurile din acest centru regional au înregistrat un avans de 8,1% în ultimul an şi un avans de 30,8% în ultimii doi ani.

Pe locul al doilea în top se situează Bucureşti, cu un preţ mediu de 1.660 euro/mp util şi un regres de 0,9% în primele trei luni din 2023. Faţă de perioada similară din 2022, preţul mediu a urcat cu 0,5%, în timp ce, în ultimii doi ani, creşterea este de 12,8%.

După un avans de 0,6% în T1/2023 şi de 5,5% în ultimul an, Braşov a ajuns la o medie de 1.580 euro/mp util.

Pe următoarele locuri se află Constanţa (1.460 €/mp), Craiova (1.460 €/mp), Timişoara (1.450 €/mp), Iaşi (1.350 €/mp), Oradea (1.340 €/mp), Galaţi (1.080 €/mp) şi Ploieşti (1.080 €/mp). Singurul centru regional care se menţine în clasamentul oraşelor cu apartamente de minimum 1.000 de euro pe metru pătrat util este Brăila (990 €/mp).

Singurul centru regional care se menţine în clasamentul oraşelor cu apartamente de minimum 1.000 de euro pe metru pătrat util este Brăila (990 €/mp).

Comparativ cu perioada similară a anului anterior, datele Imobiliare.ro relevă doar majorări ale preţurilor solicitate de vânzătorii din marile oraşe.

Cel mai semnificativ avans a avut loc în Iaşi (+9,8%), urmat de Cluj-Napoca (+8.1%), Oradea (+6,8%), Braşov (+5,5%) şi Ploieşti (+5,2%). Pe următoarele locuri în topul scumpirilor se află Timişoara (+4,6%), Craiova (+3,8%), Brăila (+3,6%), Galaţi (+2,7%) şi Constanţa (+1,8%).

Comparativ cu trimestrul trecut, cererea pentru proprietăţi rezidenţiale de vânzare a fost, în primul trimestru din 2023, cu 21.5% mai ridicată la nivelul celor şase centre regionale.

Cinci din şase oraşe analizate au consemnat creşteri, respectiv  Bucureşti (+32,5%), Cluj-Napoca (+30,1%), Timişoara (+8,4%), Iaşi (+6,3%), Braşov (+2,1%).

Singurul oraş care a înregistrat o scădere a interesului pentru achiziţia de locuinţe a fost Constanţa (-1,9%).

Astfel, în primul trimestru din 2023 aproximativ 124.000 de potenţiali cumpărători au căutat, pe Imobiliare.ro, locuinţe în cele şase mari centre regionale ale ţării.

În paralel, numărul proprietăţilor rezidenţiale (atât apartamente, cât şi case) disponibile spre vânzare în portalul Imobiliare.ro în marile oraşe ale ţării s-a depreciat, per ansamblu, cu 18,8% în ultimul an, faţă de cel anterior, ajungând la un total de 10.880. Pe parcursul ultimelor 12 luni, toate marile oraşe analizate au consemnat deprecieri ale ofertei rezidenţiale de pe piaţă.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO