Constructii & Imobiliare

JLL: Investitorii au alocat anul trecut 83,4 mld.euro pentru achiziţia de active cu componentă rezidenţială în Europa.”Investitorii explorează acum şi regiunea noastră. Avem deja solicitări din partea fondurilor de investiţi care caută proiecte rezidenţiale destinate închirierii”

 JLL: Investitorii au alocat anul trecut 83,4 mld.euro...

Autor: Roxana Rosu

05.05.2021, 10:32 231

Mai mult de jumătate dintre investitori (53%) vor să aloce mai mulţi bani pentru achiziţia de active rezidenţiale în Europa în acest an, iar România are toate şansele să fie următoarea destinaţie pentru aceştia având în vedere că există dezvoltatori imobiliari care au în portofoliul proiecte noi de acest tip, arată o analiză realizată de compania de consultanţă imobiliară JLL.

Astfel, desi majoritatea investitorilor sunt interesaţi să îşi diversifice portofoliile şi să se extindă şi pe alte pieţe, aproape 80% dintre aceştia subliniază că principala barieră pentru investiţii este lipsa unor proiecte cu o component rezidenţială care ar putea fi achiziţionate.

Activele cu componentă rezidenţială includ căminele studenţeşti, locuinţe de tip co-living, micro-living, proprietăţi multifamilialeşi active imobiliare pentru asistenţă medicală.

Anul trecut, tranzacţiile cu acest tip de active s-au ridicat la 83,4 miliarde de euro.

”În Europa aceste investiţii sunt o alternativă la investiţiile imobiliare clasice, respectiv birouri, retail, spaţii industriale sau hoteluri. Interesul este din ce în ce mai ridicat pentru investiţii de acest fel, iar investitorii explorează acum şi regiunea noastră. Avem deja solicitări din partea fondurilor de investiţi care caută proiecte rezidenţiale destinate închirierii. Este un început bun şi credem că acest segment de piaţă ar putea să atragă fonduri importante în viitorul apropiat”, a declarat Andreea Hamza, Senior Director Living Department JLL România.

Evoluţia din ultimii ani arată o maturizare a pieţei rezidenţiale locale prin prezenţa unor jucători profesionişti şi cu experienţă şi care şi-au adaptat ofertele la cererea existentă şi care pot crea produsele pe care aceşti investitori le caută.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO