Constructii & Imobiliare

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primele 10 luni ale anului cu 3,5% an/an. În octombrie, creşterea a fost de 5,4% an/an, în timp ce pentru clădiri nerezidenţiale avansul a fost de 2,3%

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri...

Autor: Cristina Bellu

29.11.2024, 10:32 77

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primele zece luni ale anului cu 3,5%, la 30.427 avize, în timp ce în luna octombrie au fost emise la nivel national 3.165 autorizaţii, în creştere cu 5,4% fată de octombrie 2023, arată datele INS.

În perioada ianuarie-octombrie 2024, au fost raportate creşteri ale numărului autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale în  Sud-Muntenia (387 autorizaţii), Vest (327),  Bucureşti-Ilfov (196),  Nord-Est (123),  Nord-Vest (104) şi Sud-Vest Oltenia (76). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (minus 177 autorizaţii) şi Sud-Est (minus 5).

În octombrie, se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru  clădiri  rezidenţiale (plus 5,4%) cât şi a suprafeţei  utile  totale  (plus 51%)  comparativ cu luna octombrie 2023.

În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (plus 163 autorizaţii)  este reflectată  în  următoarele  regiuni  de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (plus 104 autorizaţii), Vest (plus 54), Sud-Muntenia (plus 51) şi Sud-Vest Oltenia (plus 29).

Scăderi s-au înregistrat în Centru (minus 43 autorizaţii), Nord-Est (minus 17), Sud-Est (minus 14) şi Nord-Vest (minus 1).

Comparativ cu luna octombrie 2023, în luna octombrie 2024 s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire  eliberate  pentru  clădiri  nerezidenţiale (plus 2,3%) şi o scădere a suprafeţei  utile totale (minus 21,2%).

În ţară, scăderea suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile  nerezidenţiale  (minus 74.847 mp)  este  reflectată  în  Centru (minus 56.692 mp),   Nord-Vest  (minus 37.927),  Sud-Vest Oltenia  (minus 32.686),  Bucureşti-Ilfov  (minus 3.023) şi   Nord-Est  (minus 1.837).  Creşteri  s-au  înregistrat  în  Sud-Est  (plus 47.730 mp),   Sud-Muntenia (plus 8.835) şi Vest (plus 753).

Raportat la septembrie 2024, în octombrie s-au eliberat 3.165 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (minu 9,3% faţă de luna septembrie 2024), cu o suprafaţă utilă totală de 1.037.671 mp (plus 49,7%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,5% sunt pentru zona rurală.

În luna octombrie 2024 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (minus 325 autorizaţii).

Totodată, s-a eliberat acelaşi număr de autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale ca şi în luna septembrie 2024 (568 autorizaţii), în suprafaţă utilă totală de 278.002 mp (plus 8,2%).

Comparativ cu luna precedentă, în luna octombrie 2024 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (plus 21.137 mp).

 
 
 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels