Constructii & Imobiliare

O nouă tranzacţie pe piaţa de birouri din Cluj-Napoca: Raul Ciurtin şi Florin Mariş au vândut cu peste 30 mil. euro trei proiecte de birouri din Cluj-Napoca

O nouă tranzacţie pe piaţa de birouri din Cluj-Napoca:...

Autor: Bogdan Alecu

16.12.2019, 14:56 1992

Grupul de firme Hexagon, controlat de Florin Mariş şi Raul Ciurtin, a semnat un acord de peste 30 mil. euro pentru vânzarea unui portofoliu de clădiri de birouri din Cluj-Napoca - Vivido Business Center, Advancity Business Center şi Cube Office către Ideal Projects Services, firmă controlată de mai mulţi antreprenori locali.

Portofoliul tranzacţionat are o suprafaţă desfăşurată totală de aproximativ 20.000 mp, găzduind chiriaşi precum Porsche Engineering, Bosch, Vertiv, Riverbed sau Metro Systems şi Natuu.

Aceasta este una dintre cele mai importante tranzacţii din piaţă de birouri din Cluj Napoca, alături de achiziţia The Office de către Dedeman şi a LibertyTechnology Park de către White Star.

Florin Maris şi Raul Ciurtin sunt implicaţi şi în dezvoltarea proiectului Estoria City din Bucureşti, situat pe fostă platformă a fabricii Policolor, un proiect mixt, cu 2.000 de locuinţe, retail şi birouri.

Ideal Projects Services este un joint venture între Vetimex Capital controlat de familia Korponay, fostul proprietar al Maravet S.A., care în vară acestui an a vândut către gigantul Covetrus USA începând să se focuseze pe diverse investiţii printre care domeniul principal fiind cel agricol, respectiv sanitar-veterinar, respectiv Mirus deţinut de Ionuţ Zeche, Raluca Tutu, Ioana Massier şi Crina Vasile, grup de firme de consultanţă multidisciplinară.

În tranzacţie, Ideal Projects Services a fost asistată de către Kinstellar, BAC România şi Sentient, Banca Transilvania oferind un suport profesional şi rapid, iar grupul de firme Hexagon de către Popovici Nitu Stoica & Asociaţii şi CBRE.

  

  

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO