Constructii & Imobiliare

Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Ajunge! In imobiliare, "modelul" Costanda merită replicat dacă primăriile nu respectă investitorii corecţi

Autor: Dragoş Dragoteanu

14.06.2022, 16:09 9504

PMB se vaita ca nu are bani. Edilii care ne conduc nu se gandesc ca banii nu pica din cer si privatii sunt cei care contribuie la bugetul primariilor locale. Nu m-ar deranja si ma astept ca impozitele pe cladiri sa creasca la anul, anumite taxe sa se dubleze, amenzile sa curga acolo unde e cazul. Dar, imi doresc sa si vad ca se misca ceva in Bucuresti.

Cazul Constanda ne-a demonstrat inca o data ca incompetenta autoritatilor ne costa pe toti. Niciun functionar public din PMB nu plateste 1 leu din cei 125 de milioane de euro pe care actualul primar general s-a obligat sa-i achite pagubitului Constanda. Noi, contribuabilii de rand, suportam greselile din administratiile publice locale. Platim pentru egoul personal al conducatorilor care nu cauta solutii si prefera scandalul, nu iau decizii sau le iau aiurea.

Se cunoaste momentul cand domnul Costanda - pe care nu-l cunosc - a pus poprire pe conturile PMB. Acest investitor a obtinut in instanta un drept si a fost umilit si haituit prin procese peste 10 ani de zile. Toti primarii care s-au perindat pe la PMB in aceasta perioada si-au batut joc de el. Toate ONG-urile de "buna credinta" l-au terfelit permanent si nu l-au scos din "rechin" imobiliar.

Nu, doamnelor si domnilor reclamanti, "salvatori" ai Capitalei, nu toti privatii sunt niste nenorociti, care fura sau cer lucruri ilegale! Instantele sau pronuntat limpede ca, in anumite cazuri, dezvoltatorii imobiliari au drepturi si acestea trebuie respectate. Punct. Obisnuiti-va cu gandul ca prosperitatea unui oras se cladeste prin investitii private.

"Fenomenul" Costanda se va perpetua pana cand alesii locali vor intelege ca nu poti sa faci orice vrei, cand vrei si cum vrei, impotriva unui investitor care cere ceva legal. Pur si simplu, nu este corect. Cum nu este normal ca, in prezent, sute de cereri indreptatite sa nu primeasca niciun raspuns de peste 1,5 ani de zile din partea PMB. In spatele acelor solicitari asteapta investitii de peste 1 miliard de euro. Conteaza? Ignoranta e mai importanta?

Ori, daca responsabilii cu diligentele "rechinilor" imobiliari trateaza la gramada toti promotorii imobiliari si vor face abuzuri in continuare, sa raspunda cu patrimoniul personal, nu cu banii din bugetul local. Lucrurile astea trebuie spuse, nu discutate in soapta. Cui ii e frica inseamna ca are alte interese. Cine greseste, sa plateasca!

Altfel, alesii patriei sa nu se mai planga ca nu sunt bani suficienti la buget. Nici n-o sa atraga mai multi, cu aceleasi practici. Din contra, o sa fie din ce in ce mai putini si vor avea costuri de functionare din ce in ce mai mari. Inflatia loveste nu numai in confortul omului simplu, ci si in facturile oricarei institutii publice, inclusiv in cele ale primariilor.

Pe vremea cand oengistii din Romania mai aveau putin si se legau cu lanturile de hala Matache pentru a nu fi demolata, in "buricul" Londrei, capitala financiara a Europei, in 2012 s-a dat in folosinta The Shard, un "mic" turn de numai...95 de etaje, investitie a statului Qatar, care eclipseaza si celebrul London Tower. Constructia lui a fost aprobata de fostul primar, actualul Prim Ministru, Boris Johnson. Foarte slabe ONG-urile din Anglia! La noi ar fi curs rauri de cerneala si mitingurile se tineau snur. Cam "fraieri" englezii astia.

Fostele docuri aflate pe malul Tamisei au fost si ele demolate. In locul lor a aparut celebrul district financiar Canary Wharf. Ca o ironie a sortii, presedintele acestui dezvoltator imobiliar gigant din Marea Britanie este un roman, singurul care are titlul de "Sir", George Iacobescu. Ideile acestui mare vizionar imobiliar, care a schimbat fata metropolei de pe Tamisa, ar putea fi copiate si pe malurile Dambovitei.

Atunci cand Rudy Giuliani - fostul primar al New Yorkului a vizitat Bucurestiul a invitat romanii sa investeasca in metropola financiara americana. Stiti voi, orasul ala "amarat", care nu are zgarie nori. Insusi Donald Trump a facut presiuni sa construiasca cat mai inalt turnul care-i poarta numele din fata Central Park. Dupa ce a facut lobby (care la noi se traduce prin trafic de influenta!) pana si-a atins obiectivul a ajuns presedintele SUA.

Asta este diferenta dintre capitalele financiare ale lumii ( New York, Londra) si orasul lui Bucur. Unii se straduiesc sa atraga investitori autohtoni si straini, oferindu-le cele mai bune conditii, altii fac ceva pe ei.

Dragos Dragoteanu
General Manager Euroest Invest
Certified International Property Specialist

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO