Piaţa rezidenţială accelerează spre cel mai bun an din 2008 până acum, avansul înregistrat în dezvoltarea proiectelor imobiliare de la declanşarea crizei, dar şi perspectiva de finalizare a celor mai multe locuinţe noi la nivel naţional, indicând acest lucru.
„După ani buni în care dezvoltările au reînceput timid, cu ansambluri de mici dimensiuni, dezvoltatorii reducându-şi vizibil riscurile, asistăm astăzi la o adevărată erupţie de ansambluri de mari dimensiuni în Bucureşti.”, menţionează Vlad Vlăsceanu, directorul Târgului Imobiliar Naţional – tIMOn.
Astfel, ansamblul rezidenţial GViTown, dezvoltat de Gindi Group în parteneriat cu Real-Sol, lansat în primăvara anului 2015, a finalizat şi livrat primele două etape ale proiectului, totalizând 162 de garsoniere şi apartamente cu 2 şi 3 camere. La ediţia din acest an a tIMOn, care va avea loc în perioada 25-28 mai, dezvoltatorul urmează să lanseze fazele 3 şi 4 ale proiectului, constând în două blocuri în aceeaşi locaţie, unde va livra alte 130 de apartamente, după o investiţie de 8 milioane de euro.
Investiţia totală a proiectului se ridică la 17 milioane de euro.
Gran Via Park, proiectul dezvoltat de grupul spaniol Gran Via Real Estate, se află deja în a doua fază de dezvoltare, care implică o investiţie de 13 milioane de euro pentru construirea a 310 locuinţe.
„Ne bucurăm să observăm o materializare a schimbării tendinţelor pieţei imobiliare în cifre de vânzări, dimensiuni ale proiectelor şi valori ale investiţiei, la 7 ani după criză. Cererea şi oferta pe piaţă s-au apropiat, iar noile cartiere rezidenţiale de dimensiuni mari s-au vândut ca pâinea caldă, în timp ce proiectele mari începute înainte de criză abia acum ajung la o rată de profitabilitate bună. Putem spune că ne aflăm într-o perioadă în care piaţa se mişcă foarte bine, dar nu cred că această mişcare se va opri aici, ci vom avea parte în continuare de rezultate poate chiar mai bune.” , adaugă Vlad Vlăsceanu.