Constructii & Imobiliare

Primăria Arad va investi 17 milioane de euro în reabilitarea mai multor clădiri din oraş

Primăria Arad va investi 17 milioane de euro în...

Autor: Adina Oşan, Marian Buga

07.10.2015, 19:26 523

Consilierii locali din Arad s-au întrunit, miercuri, în şedinţă extraordinară, pentru a aproba susţinerea financiară, în perioada 2016-2026, a participării Aradului la competiţia pentru titlul ”Capitală Europeană a Culturii” în 2021, în condiţiile în care dosarul de candidatură trebuie depus la Ministerul Culturii până vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proiectul, care a fost aprobat cu 16 voturi ”pentru” şi două abţineri, prevede că până în 2026 municipalitatea va cheltui peste 130 de milioane de euro în acest scop, cea mai mare parte a finanţărilor urmând să meargă în infrastructura culturală.

Conform hotărârii adoptate, pentru implementarea proiectului de candidatură se estimează că vor fi cheltuiţi 16 milioane de euro până în 2022.

Între alte cheltuieli, proiectul prevede şi achiziţia unor imobile de importanţă locală, care sunt în proprietatea unor persoane sau firme. Astfel, este vorba despre Teatrul Vechi, Casa Hirschl, Turnul de Apă, Casa Marta, Fabrica Teba şi Cazinoul, toate fiind declarate monumente istorice.

Pentru achiziţia şi reabilitarea acestor imobile ar urma să se plătească aproximativ 17 milioane de euro.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a precizat că sumele pentru fiecare obiectiv în parte sunt estimative, urmând să se poarte negocieri cu proprietarii.

Unul dintre articolele hotărârii adoptate prevede şi investiţii în lucrări de reabilitare a unor obiective culturale pe care le deţine deja municipalitatea, suma estimată pentru acestea fiind de 26 de milioane de euro. Este vorba de lucrări la Filarmonică, Teatrul de Stat, Cinema Grădişte, Cinema Studio şi Parcul Reconcilierii. De asemenea, uu fost avute în vedere şi cheltuielile necesare cu amplasarea Monumentului Marii Uniri de la 1918 pe un lac din centrul oraşului.

Tot în cadrul proiectului candidaturii oraşului la titlul ”Capitală Europeană a Culturii”, vor fi incluse investiţii de 12,6 milioane de euro ce vizează parcurile de pe faleza Mureşului şi bazele sportive, urmând să fie amenajat şi un club nautic.

Reconversia Cetăţii Aradului, respectiv mutarea militarilor de acolo în altă cazarmă pentru ca obiectivul să intre în circuitul turistic, ar urma să fie cel mai costisitor proiect, pentru că municipalitatea prevede investiţii de 59 de milioane de euro până în 2026.

”Proiectul aprobat astăzi (miercuri - n.r.) confirmă că Primăria are o strategie clară pentru susţinerea culturii, indiferent dacă vom câştiga sau nu titlul de Capitală Culturală. Vorbim de investiţii directe şi indirecte în cultură şi patrimoniu”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

Proiectul a iscat însă dispute aprinse în Consiliul Local, consilierul Marin Lupaş (PSD) având un schimb de replici cu primarul Gheoghe Falcă.

Lupaş ceruse amânarea proiectului, spunând că e o ”ciorbă administrativă”, dar Falcă a arătat că amânarea echivalează cu imposibilitatea depunerii candidaturii în termenul prevăzut, respectiv până vineri.

”Amânarea proiectului înseamnă, indirect, să nu candidăm. PSD confirmă că nu doreşte ca Aradul să se înscrie în aceasta competiţie. (...) Una dintre condiţii este o armonie politică în acestă candidatură. (...) Cei care nu votaţi înseamnă că nu participaţi”, le-a spus Falcă aleşilor locali.

În urma discuţiilor aprinse, Falcă a cerut evacuarea cu ajutorul Poliţiei Locale a consilierului Lupaş, însă acesta a ales să iasă din sală înainte să fie scos cu forţa, fără a face alte comentarii.

Ulterior, primarul a declarat că o delegaţie a municipalităţii va pleca joi la Bucureşti, pentru a depune la Ministerul Culturii dosarul candidaturii.

În 5 martie 2013, Aradul şi-a lansat oficial candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Evenimentul a avut loc la Bruxelles, în Parlamentul European, în prezenţa a peste 300 de invitaţi, între care europarlamentari şi membri ai Comitetului Regiunilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO