Constructii & Imobiliare

Proiect european de 1,4 mil. euro pentru reabilitarea termică a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia

Proiect european de 1,4 mil. euro pentru reabilitarea...

Autor: Laurentiu Cotu

23.08.2018, 18:10 73

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, subordonat primăriei Alba Iulia, a câştigat un proiect european de 6,4 mil. lei (aproximativ 1,4 mil. euro), din care 6,2 mil. lei (1,3 mil. euro) reprezintă finanţarea nerambursabilă solicitată de către beneficiar, pentru reabilitare termică a clădirii în care funcţionează, a sistemului de încălzire şi a sistemului de furnizare a apei calde de consum.

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a fost construit în 1980 şi are o suprafaţă totală de 4.400 mp, cu o înălţime de peste 14 metri şi un teren de 6.000 mp. Este o clădire cu o stare ethnică degradată, inefficientă energetic şi economic, ce înregistrează cele mai mari pierderi de energie prin pereţii exteriori, ferestre si planşeul de peste ultimul nivel, pierderi care generează costuri ridicate cu încălzirea pe timp de iarnă.

’’Prin acest proiect, peste 700 de elevi vor beneficia de condiţii optime de studiu, o clădire cu apă caldă şi săli de clasă călduroase, iar oraşul şi cetăţenii vor avea, la finalizarea proiectului, un nivel redus cel puţin la jumătate, al consumului de energie şi al gazelor de seră emise de clădire’’, a declarat Simion Creţu, director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru.

laurenţiu.cotu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO