Constructii & Imobiliare

Rodica Târcavu, Cushman & Wakefield Echinox: Piaţa spaţiilor logistice şi industriale din România rămâne rezilientă, susţinută de un volum reperezentativ de închirieri noi şi de proiecte de extindere

Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox

Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox

Autor: Cristina Bellu

14.11.2024, 10:27 50

Sectorul logistic din România continuă să rămână un motor esenţial şi sănătos al dezvoltării economice şi un barometru al activităţii industriale, cu o rată de ocupare foarte ridicată în primele 9 luni/2024, de peste 95%, şi o dezvoltare de noi proiecte prudentă, arată o analiză a firmei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

“Piaţa spaţiilor logistice şi industriale din România rămâne rezilientă, susţinută de un volum reperezentativ de închirieri noi şi de proiecte de extindere”, susţine Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Raportat la evoluţia din perioada ianuarie-septembrie, volumul spaţiilor logistice şi industriale închiriate a totalizat circa 575.000 metri pătraţi, reprezentând o scădere de 20% faţă de perioada similară a anului trecut, unde contractele noi au avut o proporţie de 58% din volumul total tranzacţionat.

Cifrele pe trimestrul al treilea indică 164.000 metri pătraţi tranzacţionaţi, nivel comparabil cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Totuşi volumul tranzacţionat este pe un trend de uşoară scădere, comparând cu trimestrul al doilea când s-au contractat 213.000 metri pătraţi, dar şi cu primele trei luni ale anului când volumul total a atins 196.900 metri pătraţi.

Reînnoirile de contracte au cumulat 42% din volumul tranzacţionat având o pondere importantă, evidenţiind tendinţa chiriaşilor de a analiza foarte atent opţiunile existente şi a eficientiza la maximum costurile unei posibile mutări.

Bucureştiul se menţine destinaţia preferată a companiilor care închiriază spaţii de logistică şi depozitare, cu aproape jumătate din volumul tranzacţionat, în timp ce Timişoara, Ploieşti şi Cluj au fost cele mai dinamice pieţe secundare.

Printre cele mai importante tranzacţii încheiate în trimestrul al treilea putem menţiona închirierea a 6.000 metri pătraţi de către compania de distributie Alliance Healthcare la WDP Park Dragomireşti, precum şi contractarea a 9.000 metri pătraţi la CTPArk Piteşti de către o companie americană din domeniul producţiei sistemelor de siguranţă şi iluminat.

Dezvoltatorii au continuat să livreze noi proiecte, astfel că în trimestrul al treilea noile proiecte finalizate au totalizat peste 170.000 metri pătraţi, din care cel mai relevant este extinderea cu 53.500 metri pătraţi a proiectului VGP Braşov. Această clădire va reprezenta centrul de distribuţie al companiei Inter Cars din domeniul pieselor auto.

În total, în primele nouă luni au fost livrate proiecte de 275.000 metri pătraţi şi mai sunt în derulare clădiri cu suprafeţe de peste 430.000 metri pătraţi. Livrările noi din acest an ar urma să totalizeze aproximativ 500.000 metri pătraţi, comparabil cu anul 2023.

“Perspectivele sunt optimiste pentru că pe termen mediu şi lung România are un potenţial bun de dezvoltare atât în sectoarele de distribuţie, cât şi în cele de producţie; acesta din urmă fiind pe tendinţă ascendentă în ultimii 3 ani.”, concluzionează Rodica Târcavu.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels