• Leu / EUR5.0979
  • Leu / GBP5.8820
  • Leu / USD4.4111
Constructii & Imobiliare

România continuă să înregistreze unele dintre cele mai scăzute costuri de închiriere pentru spaţiile industriale din regiune. Peste 60% dintre pieţele din regiunea EMEA anticipează o creştere a chiriilor în sectorul logistic şi industrial în următorii trei ani. România se evidenţiază printr-un nivel al chiriilor sub media globală

Ştefan Surcel, Head of Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox

Ştefan Surcel, Head of Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox

Autor: Cristina Bellu

09.07.2025, 12:04 123

♦ Peste 60% dintre pieţele din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) anticipează o creştere a chiriilor în sectorul logistic şi industrial în următorii trei ani. România se evidenţiază printr-un nivel al chiriilor sub media globală.

În Europa Centrală şi de Est, această tendinţă este susţi­nută de cererea solidă din partea retailerilor, a furnizorilor de servicii logistice şi a companiilor din industria prelu­crătoare, precum şi de interesul tot mai mare pentru soluţii de tip nearshoring – readucerea producţiei mai aproape de pieţele de desfacere, potrivit raportului Waypoint Global Industrial Dynamics Report, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În acest context, România se evidenţiază printr-un nivel al chiriilor sub media globală, de 4,7 euro/mp/lună, ceea ce o transformă într-o destinaţie atractivă pentru companiile orientate spre eficienţă operaţională. Costurile reduse cu forţa de muncă şi energia, alături de proximitatea faţă de pieţele de consum din Europa Centrală şi de Est, consolidează poziţia României ca un hub logistic şi industrial aflat în plină expansiune, spun consultanţii de la Cushman & Wakefield.

Mai mult decât atât, în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), chiriile industriale au crescut în medie cu 38% faţă de 2019, cu vârfuri notabile în pieţe precum Regatul Unit, Cehia, Olanda şi Norvegia.

România se aliniază tendinţei de creştere, însă cu o rată de doar 15%, fiind una dintre pieţele emergente cu potenţial ridicat, în special datorită costurilor competitive cu forţa de muncă şi poziţionării strategice în lanţurile de aprovizionare europene.

”Aceste tendinţe globale au un impact direct asupra pieţei imobiliare industriale, determinând dezvoltatori, investitori şi ocupanţi să-şi regândească strategiile. Cererea crescută pentru spaţii moderne, adaptate nevoilor specifice ale fiecărui sector, duce la o presiune asupra stocului disponibil şi la o creştere a chiriilor. În acest context, regiunile care pot oferi infrastructură de calitate, forţă de muncă calificată şi proximitate faţă de pieţele de consum – cum este cazul Europei Centrale şi de Est – sunt bine poziţionate pentru a atrage investiţii şi a deveni noduri logistice regionale”, spune Ştefan Surcel, Head of Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

În ceea ce priveşte motoarele cererii de spaţii industriale, autorii studiului menţionează comerţul electronic, distribuţia de bunuri de consum, producţia auto şi din domeniul high-tech.

Activităţile de producţie rămân un fundament esenţial pentru pieţele industriale, datorită gamei largi de activităţi pe care acestea le susţin. De la bunuri de larg consum la echipamente industriale, acest sector continuă să genereze cerere constantă pentru spaţii de producţie şi depozitare.

Producţia auto este identificată ca un motor semnificativ al cererii, cerere care nu se limitează doar la fabricarea şi distribuţia vehiculelor, ci include şi lanţurile de aprovizionare pentru componente, precum şi logistica post-vânzare. Această complexitate generează nevoi diverse de spaţii industriale, de la hale de asamblare la centre de distribuţie şi service.

În paralel, producţia high-tech – în special în domenii precum semiconductoarele – este aşteptată să impulsioneze cererea în următorii trei ani. Acest trend reflectă creşterea cererii globale pentru produse tehnologice avansate, susţinută de ecosisteme de expertiză, forţă de muncă specializată şi programe de stimulare a investiţiilor.

Un alt segment în ascensiune este depozitarea frigorifică, evidenţiată ca un contributor important la cerere. Totuşi, oferta limitată de astfel de facilităţi poate reprezenta o provocare pentru ocupanţi, întrucât competiţia pentru activele existente este în creştere.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0979
Diferență: 0,0746
Ieri: 5.0941
Azi: 4.4111
Diferență: 0,2956
Ieri: 4.3981
Azi: 5.8820
Diferență: 0,2659
Ieri: 5.8664