Constructii & Imobiliare

Turcii de la Kastamonu văd o creştere de 10% anul viitor

Turcii de la Kastamonu văd o creştere de 10% anul viitor

Autor: Laurentiu Cotu

10.12.2014, 00:06 120
Compania Kastamonu România (fosta Prolemn) din Reghin, controlată de firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia, şi-a bugetat pentru anul viitor o cifră de afaceri de peste 585 mil. lei (130 mil. euro), în creştere cu 10%.
 
Compania spune că va încheia acest an cu afaceri totale de peste 120 mil. euro.
 
„Pentru 2015 estimăm o creştere de peste 10% a afacerilor, raportată la anul în curs, ceea ce înseamnă o cifră de afaceri de peste 130 de milioane de euro. Urmărim consolidarea poziţiei companiei noastre pe pieţele unde suntem prezenţi, iar pentru anumite produse vom aplica majorări de preţ“, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Kastamonu România.
 
Compania spune că piaţa de profil a evoluat pozitiv în acest an, fiind susţinută atât de contextul economic general din plan intern, precum şi de climatul favorabil existent în unele ţări din Uniunea Europeană.
 
Aproximativ 75% din businessul Kastamonu Ro­mâ­nia a fost generat în acest an de pieţele externe, principalii parteneri de afaceri ai companiei la export fiind din Turcia, Ucraina, Franţa, dar şi din ţările din nordul Africii. Turcii exportă produsele realizate în fabrica din Reghin în peste 30 de ţări, conform unor informaţii furnizate anterior de companie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO