Răzvan Cuc, unul dintre fondatorii retailerului de telefonie mobilă Plus GSM, vândut în 2008 către fondul spaniol GED pentru câteva milioane de euro, a preluat de anul trecut master franciza de agenţii imobiliare a grupului american RE/MAX şi speră că va reuşi să atragă în operaţiunile locale peste 1.000 de brokeri imobiliari.
Antreprenorul a atras sau are în curs de afiliere 12 agenţii cu 70 de brokeri care vor funcţiona sub sigla RE/MAX, iar pentru anul viitor el şi-a propus să crească reţeaua cu încă 15 birouri.
RE/MAX, care alături de Coldwell Banker sau Century 21 este printre cele mai mari reţele de agenţii imobiliare din Statele Unite, a fost adusă pe piaţa locală în 2007 de omul de afaceri Adrian Sischin, care la acea vreme îşi propunea să ajungă la 40 de agenţii imobiliare în decurs de un an. Planurile au fost însă date peste cap de criză, iar de anul trecut conducerea master francizei a fost preluată de Răzvan Cuc şi soţia acestuia, care deţinea de mai mulţi ani o agenţie imobiliară în Cluj.
„Cred că pe noi ne va ajuta în această afacere experienţa antreprenorială, cea din domeniul imobiliar, dar şi al reţelelor. În plus, cred că este un moment foarte bun din punct de vedere economic. Piaţa imobiliară a atins fundul gropii şi începe din nou să fiarbă. Apar proiecte noi prin toate zonele din Cluj sau Bucureşti“, a declarat Răzvan Cuc. El apreciază că agenţii RE/MAX ar trebui să realizeze încasări medii din comisioane de circa 20.000 de euro pe an, astfel că în scenariul în care reţeaua va ajunge la 1.000 de brokeri rulajul grupului s-ar putea ridica la 20 mil. euro.