Constructii & Imobiliare

Vând toţi? Tranzacţie surpriză pe piaţa imobiliară: Antreprenorul Iulian Dascălu a vândut 50% din mallurile grupului Iulius unui fond sud african, în spatele căruia se află un grup care deţine magazinele kika

Iulian Dascălu

Iulian Dascălu

Autor: Alina-Elena Vasiliu

16.06.2017, 09:42 15259

Grupul Iulius, condus de omul român de afaceri Iulian Dascălu, a vândut  50% din deţinerea mallurilor pe care le are pe piaţa locală, prin asocierea cu fondul de investiţii Atterbury Europe, cu cote de participare egale (50 – 50). Noua companie va fi implicată în dezvoltarea ansamblului Openville Timişoara şi a altor proiecte viitoare.

Parteneriatul va face ca cele două entităţi să deţină, în proporţie de 50% fiecare, părţile aferente din Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj şi Iulius Mall Suceava.

Atterbury Europe este o companie europeană de investiţii imobiliare, ce pune accent pe co-investirea alături de parteneri locali care sunt lideri în jurisdicţiile lor. România reprezintă cea de-a treia jurisdicţie de investiţii pentru Atterbury Europe, după achiziţiile derulate în Serbia şi Cipru.

Acordul dintre Iulius şi Atterbury Europe vizează noi dezvoltări imobiliare în România, după cum spun reprezentanţii Iulius.

„În ultimii 17 ani, compania Iulius s-a dedicat realizării de proiecte regionale de referinţă pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor, iar acordul cu Atterbury Europe are un rol important în accelerarea acestei strategii. Asocierea noastră combină know-how-ul şi poziţia dominantă pe care o avem pe piaţa din România, cu puterea financiară şi experienţa în property management ale acestui prestigios grup internaţional”, spune Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius.

Portofoliul companiei Iulius va fi administrat în continuare de aceeaşi echipă în property management.

Grupul Iulius, controlat de Dascălu, lucrează la construirea unui ansamblu multifuncţional, Openville din Timişoara, format din şapte clădiri, o investiţie totală de 220 de milioane de euro, bani proveniţi din surse proprii şi din credite. 

Sursa de finanţare pentru proiectul din Timişoara este împrumutul luat de la bancă, model pe care, de altfel, Iulian Dascălu l-a urmat şi în cazul celorlalte proiecte pe care le-a ridicat. Bilanţul tuturor investiţiilor pe care omul de afaceri Iulian Dascălu le-a făcut până acum în România a ajuns la un total de 620 de milioane de euro, pentru ansamblurile de retail şi de birouri pe care le-a dezvoltat în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava.

Grupul de companii Iu­lius deţine patru malluri sub bran­dul Iulius, câte unu în fie­care dintre oraşele amin­tite. Pe segmentul office, com­pania a dezvoltat la nivel na­ţional peste 58.000 de metri pătraţi de birouri clasa A.

Atterbury Europe este deţinută în comun de compania de investiţii cu capital privat Atterbury Property Holdings din Africa de Sud şi de către Steinhoff International Holdings, prin filiala sa, Hemisphere International Properties.

Atterbury Property Holdings a fost înfiinţată în 1994, în Pretoria, Africa de Sud.

În 2014, Atterbury Property Holdings a decis să investească împreună cu Steinhoff International în Atterbury Europe, pentru a se concentra asupra investiţiilor în centre comerciale şi asupra oportunităţilor de dezvoltare pe segmentul de retail, în special în regiunea de est a Europei, aflată în plină dezvoltare. Până în prezent, compania a investit în Cipru, Serbia, iar acum în România.

Steinhoff International este un retailer integrat pe verticală care produce, distribuie şi comercializează bunuri de uz casnic şi mărfuri generale în Marea Britanie, Europa, Statele Unite ale Americii, Africa şi Australia.

Steinhoff International are o cotaţie principală la Bursa de Valori din Frankfurt şi o cotaţie secundară la Bursa de Valori din Johannesburg, având în prezent o capitalizare de piaţă ce depăşeşte 20 de miliarde de Euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO