Criza francului

Criza nu a oprit creditarea în franci

Criza nu a oprit creditarea în franci

Autor: Liviu Popescu

24.02.2015, 00:04 620

Băncile locale au continuat să vândă credite de retail în franci şi după aprecierea bruscă a monedei elveţiene în faţa leu­lui de la începutul crizei, care a pus presiune pe debitorii îm­prumutaţi în perioada de boom economic, în ultimii cinci ani fiind acordate 10.000 de credite cu o valoare cumulată de echi­valentul a peste 1,2 mld. lei, potrivit datelor agregate de BNR. Cele mai multe credite au fost acordate însă în 2007 şi 2008, când un franc era cotat la 2-2,2 lei. Doar în 2008 au fost acordate peste 62.000 de credite, în valoare de 7 miliarde de lei. Acum, aceşti clienţi trebuie să achite rate la un curs de două ori mai mare, respectiv 4,2 lei.

Din acest punct de vedere, cei care au luat credite în ultimii patru-cinci ani sunt avantajaţi, în condiţiile în care au luat credite la un curs mai ridicat, de peste 3 lei, aşadar au simţit mai puţin deprecierea din ultima perioadă. Apare însă întrebarea de ce au continuat bancherii să vândă credite în franci clienţilor care nu erau protejaţi în niciun fel în faţa riscului într-o perioadă în care era evident că moneda elveţiană se află pe un trend de creştere susţinut.

Valoarea creditelor în franci elveţieni nou-acordate anul trecut a fost de 113 milioane de lei, respectiv un număr de 761 de împrumuturi. Mulţi români s-au îndreptat către creditele în franci elveţieni înainte de criză pentru că dobânzile erau mai mici comparativ cu împrumuturile în lei sau euro. Creditele în franci erau promovate atunci de bancheri ca fiind singura posibilitate de a contracta un credit de valoare mare, care să permită achiziţia unei locuinţe mai spaţioase.

Cursul ajungea la 2,2 lei pentru un franc în 2008, pentru ca doar în ultimii patru ani moneda elveţiană să se aprecieze cu mai mult cu 60% faţă de leu şi să atingă 3,6 lei. Paritatea a închis anul trecut la 3,7 lei, pentru ca în prima lună din 2015 să facă saltul spectaculos de 25% într-o singură săptămână. Cursul a trecut de 4 lei/franc la jumătate lunii ianuri.

Spre comparaţie, moneda europeană s-a apreciat mai pu­ţin faţă de leu în perioada de criză. Din 2010, populaţia a înce­put să se orienteze către creditele în euro în contextul scăderii dobânzilor în zona euro. Pe de altă parte, creditele în lei au devenit rentabile abia în ultimii doi ani ca urmare a scăderii accentuate a costului leilor pe piaţa interbancară, evoluţie determinată de programul de relaxare monetară al BNR.

Volksbank, Piraeus, Raiffeisen şi Banca Românească cumulează în prezent peste 60% din totalul creditelor acordate în franci elveţieni. Acum, peste 75.000 de români au credite în această monedă. Numărul acestora era de 110.000 în urmă cu şapte ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO