Cryptobusiness

Investitorii nu mai au răbdare cu firmele crypto. Creditorii cer lichidiarea imediată a companiei Hodlnaut, intrată în insolvenţă odată cu prăbuşirea Terra Luna

Investitorii nu mai au răbdare cu firmele crypto....

Autor: Alex Ciutacu

16.01.2023, 10:00 345

Creditorii principali ai companiei de servicii crypto Hodlnaut au respins planul de reorganizare şi restructurare, cerând lichidarea imediată a companiei, potrivit Bloomberg.

Aceştia consideră că este în avantajul lor ca firma să fie închisă şi activele să fie lichidate, conform celor mai recente informaţii.

Lichidarea trebuie realizată cât mai rapid cu putinţă „pentru a valorifica activele companiei la o valoare cât mai bună”, a notat Algorand Foundation, unul dintre creditori, în decizia depusă în faţa instanţei.

Creditorul crypto Hodlnaut are sediul central în Singapore, dar mai are operaţiuni şi în Hong Kong. Compania a blocat retragerile de fonduri în luna august şi a intrat în insolvenţă, primind protecţie în faţa creditorilor.

Compania Hodlnaut a minimizat în primă fază expunerea pe care o avea în proiectul Terra Luna, adică cel care a dat una dintre cele mai răsunătoare prăbuşiri din istoria pieţei crypto în 2022, ştergând cu buretele în câteva zile un ecosistem de circa 60 de miliarde de dolari.

La momentul imploziei ecosistemului Terra Luna, mai mulţi aşa-numiţi creditori crypto au intrat în insolvenţă sau în faliment.

Mai mult, anul trecut poliţia din Singapore a lansat o anchetă pentru a afla dacă directorii Hodlnaut au fost implicaţi într-o schemă de fraudă şi înşelătorie.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO