Cryptobusiness

Wall Steet-ul şi piaţa crypto: BlackRock, cel mai mare fond de investiţii din lume, cu active de 10.000 mld. dolari, vrea să le ofere clienţilor servicii de tranzacţionare de criptomonede

Compania a început încă de anul trecut să efectueze angajări pentru divizia de strategii blockchain din cadrul platformei de management al investiţiilor Aladdin

Compania a început încă de anul trecut să efectueze angajări pentru divizia de strategii blockchain din cadrul platformei de management al investiţiilor Aladdin

Autor: Eduard Ivanovici

10.02.2022, 12:50 7844

Gigantul american BlackRock, care a ajuns recent să gestioneze active de 10.000 de miliarde de dolari, se pregăteşte să ofere clienţilor un serviciu de tranzacţionare de criptomonede, conform unor persoane familiare cu situaţia, citate de CoinDesk.

Cel mai mare administrator de active la nivel global intenţionează să intre în piaţa crypto cu servicii „de tranzacţionare pentru clienţi şi apoi cu facilităţi de credit”. Cu alte cuvinte, clienţii vor putea să se împrumute de la BlackRock şi să ofere monede digitale drept garanţie.

Una dintre sursele CoinDesk spune că BlackRock le va permite clienţilor – printre care se găsesc fonduri suverane de investiţii şi mari fonduri de pensii – să tranzacţioneze criptomonede prin intermediul Aladdin (Asset, Liability, Debt and Derivative Investment Network), platforma integrată de management al investiţiilor din cadrul BlackRock. Fondul de investiţii nu a oferit detalii privind data dezvăluirii serviciului.

BlackRock pare să îşi fi făcut cunoscute intenţiile încă din luna iunie a anului trecut, când a demarat procesele de angajare pentru strategii blockchain în cadrul Aladdin. În prezent, tot mai multe bănci de pe Wall Street şi mari instituţii financiare îşi îndreaptă atenţia către spaţiul crypto, numind în acest sens giganţi ca Goldman Sachs, Morgan Stanley şi Citi.

Fondul cu sediul în New York a oferit semnale pozitive în ceea ce priveşte segmentul crypto, precum tranzacţionarea de contracte futures pe Bitcoin la Chicago Mercantile Exchange (CME). Compania intenţionează de asemenea să lanseze ETF-ul iShares Blockchain and Tech, un fond tranzacţionat la bursă care monitorizează companii ce folosesc tehnologii crypto.

BlackRock deţine 16,3% din compania de software MicroStrategy, a cărui CEO, Michael Saylor, se laudă adesea cu privire la deţinerile în Bitcoin ale firmei sale.

Valoarea de piaţă a BlackRock este de 123,5 miliarde de dolari. Acţiunile companiei s-au depreciat cu aproape 11% de la începutul anului, însă afişează un avans de 12,4% în ultimele 12 luni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO