♦ Retailerul francez Leroy Merlin va inaugura în prima jumătate a anului al doilea magazin din Iaşi, în noul centru comercial Mall Moldova, după ce a închiriat aproximativ 11.000 mp în cadrul proiectului dezvoltat de Prime Kapital ♦ La final de 2024, Leroy Merlin a semnat cu CTP pentru extinderea cu încă 8.800 mp a depozitului din CTPark Bucharest West pentru a întări eficienţa logistică.
Leroy Merlin România reia în 2025 expansiunea la nivel local şi pregăteşte trei noi magazine, în paralel cu continuarea expansiunii pe e-commerce.
„Anul trecut am ajuns la 22 de magazine cu ultimul magazin din Piteşti. Anul acesta mai sunt deja încă trei magazine care vor fi deschise, două în Bucureşti, la Supernova Lujerului şi Supernova Pantelimon, iar un al treilea la Iaşi, la Mall Moldova. Avem o creştere de peste 10%“, a spus Ionuţ Vasile, supply chain leader, Leroy Merlin România.
Retailerul francez Leroy Merlin va inaugura în prima jumătate a anului al doilea magazin din Iaşi, în noul centru comercial Mall Moldova, după ce a închiriat aproximativ 11.000 mp în cadrul proiectului dezvoltat de Prime Kapital.
Magazinul Leroy Merlin va avea o suprafaţă de circa 9.000 mp pentru zona de vânzare, servicii şi aprovizionare, respectiv 1.500 mp pentru DRIVE In, fiind inaugurat odată finalizată faza de extindere şi reamenajare a fostului centru comercial Era Shopping Park.
„Volumele care vor trece prin reţeaua logistică vor creşte. Şi implicit, pas cu pas, analizăm, aşa cum am făcut şi anul trecut când am identificat această nevoie şi această oportunitate de a adăuga spaţiu suplimentar, analizăm cum putem să optimizăm. Pe de o parte, procesele în depozit, iar parţial, o parte din rezultat va fi implicit creşterea suprafeţei logistice care să gestioneze creşterea companiei“, a spus Ionuţ Vasile.
CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar şi administrator de spaţii industriale şi logistice listat din Europa, după suprafaţa închiriabilă, a semnat cu Leroy Merlin România, unul dintre liderii pieţei de bricolaj, pentru închirierea a 8.800 de metri pătraţi în cadrul proiectului logistic CTPark Bucharest West la final de 2024.
„Importanţa parcurilor logistice de mari dimensiuni, a superparcurilor, va creşte. La noi la kilometrul 23 sunt deja majoritatea operatorilor logistici şi avem un million de metri pătraţi de depozite. Companii precum Leroy Merlin sunt acolo, pentru că acolo sunt partenerii lor, iar astfel de huburi sunt pe rutele principale din România, cu acces la Marea Neagră“, a explicat Andrei Marian, regional business development director, CTP România.
Andrei Marian, regional business development director, CTP România
El explică faptul că prin dimensiunea parcului, CTP a mizat mult pe facilităţi care să contribuie la creşterea atractivităţii parcului şi pentru angajaţi.
„Avem un supermarket Profi la kilometrul 23, avem cantină, un doctor, avem autorizată o clădire rezidenţială pentru angajaţii chiriaşilor noştri din parc. Când ai scară de genul acesta poţi veni cu facilităţi tot mai diverse, dar şi cu infrastructură - noi construim drumuri, poduri, căi de acces“, a explicat Andrei Marian. Prin această nouă închiriere, Leroy Merlin îşi continuă expansiunea şi îşi optimizează capacităţile logistice, susţinându-şi misiunea de a deservi clienţii din România cu o eficienţă sporită.
„Cererea pentru produsele Leroy Merlin în România este în creştere. Prin urmare, avem nevoie de un spaţiu adecvat care să acomodeze atât volumele actuale, cât şi cele viitoare“, a subiniat Ionuţ Vasile. În mod special, această extindere ne va ajuta să optimizăm procesele de gestionare a produselor din gamele de bucătărie şi sanitare şi să ne pregătim din timp pentru sezonul de grădinărit - o categorie care a fost excepţional de bine primită anul acesta şi care se estimează să aibă un succes similar în 2025.“
Cu o suprafaţă de aproximativ 857.000 mp existenţi şi cu o suprafaţă planificată de aproape 1,5 milioane de metri pătraţi închiriabili, CTPark Bucharest West este cel mai mare parc industrial din Europa. Situat strategic pe autostrada A1, la doar câţiva kilometri de Bucureşti, acest parc industrial oferă acces excelent către o populaţie în continuă creştere şi către pieţele internaţionale prin conexiuni rapide cu Portul Constanţa de la Marea Neagră.
Ionuţ Vasile, supply chain leader, Leroy Merlin România
► De un an discutăm despre problema dinspre Canalul Suez. Din cauza rebelilor unii transportatori ocolesc Africa, ceea ce a dus la o întârziere a produselor, dar am securizat tarifele şi am adaptat livrările.
► Favorizăm fluxul de cross-docking când vine vorba de depozitare. Avem stoc în magazine şi stoc la furnizori. Sistemele informatice ne ajută să optimizăm stocurile în funcţie de cerere. Avem 35.000 mp de depozitare la CTP.
► Pentru e-commerce lucrăm atât prin depozitul central, cât şi prin depozitele magazinelor, deoarece sunt mai aproape de clienţi.
► Avem acum 22 de magazine, iar în 2025 mai deschidem trei, dintre care două în Bucureşti – Supernova Lujerului şi Supernova Pantelimon, iar al treilea va fi la Iaşi, la Mall Moldova.
► Odată cu Schengen vedem o îmbunătăţire pentru furnizorii din Polonia, însă noi mizăm pentru cât mai mulţi furnizori locali.
Andrei Marian, regional business development director, CTP România
► În intervalul 2020-2025 piaţa industrială a crescut cu 50% în România, iar CTP şi-a dublat suprafaţa la 3,1 mil. mp. Am avut o cerere puternică şi dinspre bricolaj.
► Pentru că suntem un dezvoltator mare, chiriaşii noştri închiriază spaţii în mai multe depozite la nivel naţional sau european. Închiriem şi depozite „buffer“ pentru perioade precum Black Friday.
► Avem depozite pregătite pentru încărcarea vanurilor electrice, iar pentru e-commerce, ka CTPark Bucharest North avem şi spaţii mai mici.
► Ne aşteptăm să crească cererea pentru superparcuri precum cel al CTP de la kilometrul 23 de pe A1. Acum este foarte greu să fii competitiv cu un parc de 30-40 de mii de metri pătraţi, iar noi avem 1 mil. mp acolo.
► Facilităţile sunt tot mai importante pentru chiriaşi şi de aceea noi am mizat la kilometrul 23 pe servicii precum supermarket, clinică medicală, cantină şi avem autorizată o clădire rezidenţială pentru lucrătorii chiriaşilor din parc.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE