• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Cum să locuiești mai bine?

CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Alegerea pentru baie – cadă sau duş? De ce?

17.12.2021, 16:30 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Ziarul Financiar a început o serie de articole despre cum putem locui mai bine şi despre criteriile de care trebuie să ţinem cont atunci când alegem cum va arăta viitorul „acasă“

♦ Dacă doriţi să ne împărtăşiţi idei, sugestii, noi teme de abordat în cadrul rubricii, aşteptăm mesajele dumneavoastră pe adresa alina.vasiliu@zf.ro.

În momentul amenajării băii, dincolo de elementele care ţin strict de aspect, oricine se poate lovi de dilema a cărei rezolvare va defini confortul în ceea ce priveşte locuirea. Dacă baia este suficient de spaţioasă încât să poată găzdui o cadă, apare astfel întrebarea: dar de ce cadă şi nu duş? Care este alegerea cea mai bună? De ce?

„Deşi, în definitiv, este o alegere perso­nală, sunt câteva aspecte de care ar trebui să ţinem cont atunci când luăm o decizie în acest sens. Principalul criteriu de care ar trebui să ţinem cont este spaţiul. Dacă acesta ne permite, cazul ideal este acela în care reuşim să înglobăm atât o cadă, cât şi o cabină de duş (preferabil un duş walk-in). Pentru casele şi apartamentele recent construite, să porneşti la drum cu ideea unei băi încăpătoare este esenţial. Observ ca direcţie în noile ansam­bluri rezidenţiale dota­rea aparta­men­telor, inclusiv a celor de două camere, cu două băi – una dedicată zonei de dormit şi una care să deservească zona de zi. Acest lucru permite satisfa­cerea ambelor nevoi“, spune Andra Bica, de pro­fesie arhitect. Aspectul financiar re­prezintă un alt factor care poate ajuta în luarea deciziei.

Deşi vine în multe forme şi finisaje, în medie, montarea unei căzi este mai puţin anevoioasă şi mai eficientă financiar decât montarea unui duş, cu precădere a unui duş walk-in care presupune straturi de hidroizolaţie suplimentare şi încastrarea unei rigole de o anumită grosime la nivelul pardoselii. De asemenea, panourile de sticlă pentru duşurile walk-in sunt mai costisitoare decât cele pentru căzi.

„Tot aspectul financiar este cel care îl face pe un dezvoltator imobiliar ca, acolo unde există o singură baie, să o doteze cu cadă, şi nu cu duş. De asemenea, cada «vinde» mai bine. Obişnuim să alegem ceea ce ne este familiar, iar noi, mai toţi, am crescut cu o cadă în casă.“

Excepţii sunt în zona de premium-luxury, acolo unde o cadă free-standing poate să facă obiectul central al amenajării unei băi. Mai departe, la nivelul consumului de apă şi de timp, cada necesită o pregătire mai îndelungată şi un consum de apă semnificativ mai ridicat.

„Din punctul de vedere al confortului, atunci când scopul este relaxarea, cada este de departe cea mai bună opţiune, însă într-un secol al vitezei în care stilul nostru de viaţă este unul alert, cada pierde teren în faţa duşului la acest capitol“, mai spune Andra Bica.

Un alt factor important este destinatarul. O cadă se pliază mult mai bine pe nevoile tinerelor familii cu copii, pe când persoanelor în vârstă şi/ sau cu dificultăţi motrice, accesul în cadă le este anevoios.