Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. Câte zile trec între găsirea unui apartament şi tranzacţionarea lui: 47 în Bucureşti, 83 în Cluj-Napoca

06.09.2022, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

În trei dintre cele cinci mari centre regionale analizate, perioada medie de vânzare pentru un apartament a fost mai mică în T2/2022 comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Timpul mediu necesar pentru a parafa achiziţia unei locuinţe a crescut în Bucureşti de la 41 la 47 de zile în decurs de un an, potrivit celui mai recent raport al platformei Imobiliare.ro, cu date referitoare la trimestrul al doilea (aprilie-iunie) din 2022. Totodată, marja de negociere a crescut de la 1,91% în T2/2021 până la 2,99% în T2/2022, aceasta reprezentând diferenţa dintre ultimul preţ cerut şi valoarea de tranzacţionare a unui apartament. De altfel, această marjă a cunoscut o creştere şi în alte oraşe mari din ţară, precum Cluj-Napoca, Braşov, Constanţa şi Timişoara, incluse în studiul Imobiliare.ro.

„Majorări au avut loc în toate cele cinci mari oraşe analizate. Acest indicator a atins, astfel, pragul de 3,7% în Cluj-Napoca (în condiţiile în care în T2/2021 se situa la 2,16%), în vreme ce în Bucureşti a ajuns la 2,9% (comparativ cu 1,9% în urmă cu un an). În Braşov, acest indicator se situează la un nivel de 2,8% (comparativ cu 2,6% în T2/2021), în vreme ce în Constanţa ajunge la 2,6%. Pe ultimul loc se află Timişoara, cu o valoare procentuală de 1,4% (comparativ cu 1,2% în T2/2021)“, notează realizatorii studiului. Cât priveşte perioada medie de vânzare pentru un apartament, în trei dintre cele cinci mari centre regionale analizate, aceasta a fost mai mică trimestrul trecut comparativ cu perioada similară a anului anterior.  „Cea mai mică valoare a acestui indicator este consemnată în Braşov, unde timpul necesar pentru tranzacţionarea unei asemenea unităţi locative a fost de 41,5 de zile în intervalul aprilie-iunie 2022. La polul opus, cea mai mare perioadă de vânzare, respectiv 83 de zile, a fost înregistrată în Cluj-Napoca (în scădere cu 81 de zile, de la aproximativ 164 de zile în urmă cu 12 luni), în vreme ce Constanţa şi Timişoara se află la un nivel destul de apropiat, cu 58, respectiv 51,5 zile.“

Comparativ cu un an în urmă, cererea pentru proprietăţi rezidenţiale (apartamente, dar şi case) se situa, în trimestrul al doilea din 2022, la un nivel cu 29% mai mic în marile centre regionale ale ţării. Cu toate acestea, comparativ cu cele trei luni anterioare, interesul pentru proprietăţile rezidenţiale disponibile spre vânzare în cele mai mari şase oraşe ale ţării a scăzut într-o proporţie mai mică, şi anume cu 22,7%.