Cum să locuiești mai bine?

„Totul e mai scump, de la glet la ciment, gips-carton, cabluri pentru instalaţia electrică, parchet, mobilă. Nu mai vorbim de mâna de lucru“, spune Nicoleta, o bucureşteancă aflată în plin proces de renovare.

Cum să locuieşti mai bine. Cine mai face renovări? Producătorii de materiale de construcţii spun că după vârful din pandemie românii au pus frână reamenajării locuinţelor

11.02.2023, 11:28 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Nu puţine sunt cazurile în care bugetele făcute iniţial nu mai corespund aproape deloc cu noua realitate Companiile spun că din a doua jumătate a anului trecut au început să resimtă o scădere pe segmentul renovărilor.

Lucrările de renovare a locu­inţelor, cele care au luat avânt în primele luni de la instalarea pandemiei în România, în 2020, încep acum să se mai tempereze, urmând acelaşi trend precum construcţiile noi, de altfel. Aceasta este constatarea mai multor jucători din industria de profil, care spun că văd mai multă reticenţă şi prudenţă în rândul clienţilor lor atunci când vine vorba de a porni lucrări de amenajare a casei.

„După doi ani în care oamenii şi-au tot renovat casele, vedem cum acest segment de piaţă a început să scadă“, spune Irina Măndoiu, CEO al producătorului de lacuri şi vopsele Policolor-Orgachim.

Nu puţine sunt cazurile în care bugetele făcute iniţial nu mai corespund aproape deloc cu noua realitate, în care costurile mari cu energia şi raliul inflaţiei fac viaţa mult mai scumpă. Inclusiv când vine vorba de amenajarea locuinţei.

„Din cauza creşterii costului vieţii, şi piaţa de renovări este în aşteptare. Primele două trimestre (din 2023 – n. red.) estimăm să fie în linie cu ultimul semestru al anului trecut“, spune Marian Pîrvu, CEO al producătorului de acoperişuri Wetterbest.

Mai optimişti, alţi jucători se aşteaptă totuşi ca piaţa renovă­rilor să nu sufere acelaşi impact puternic pe care îl cunosc acum construcţiile noi. Un impact însă va exista. „Estimăm că segmentul de piaţă pe care activăm noi, cel legat de amenajări interioare, accesorii mobilier, finisaje şi renovări, va fi influenţat mai puţin“, spune Cristian Găvan, pro­prietarul reţelei de magazine de materiale de construcţii şi ele­mente de finisaj MAM Bricolaj.

Conform datelor disponibile pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, unde nu sunt încă pu­blicate informaţii privind întregul an 2022, în primul semestru al anu­lui trecut lucrările de între­ţineri şi reparaţii curente au crescut cu aproape 11% faţă de semestrul similar al anului pre­cedent. În anii precedenţi, rapor­tând S1 la S1, creşterile au ajuns şi la 49%. Companiile spun că abia din a doua jumătate a anului tre­cut au început să resimtă o scă­dere, aşa că rămâne de văzut în ce măsură vor face lumină urmă­toarele informaţii publicate de INS.

Datele referitoare la lucrările de întreţineri şi reparaţii curente includ şi datele referitoare la renovări, după cum au precizat reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică.

„Clienţii mai mari, cei care nu locuiesc în locuinţele pe care le fac, ci sunt doar dezvol­tatori, au ales să taie din costuri atunci când au văzut că apar scumpiri. Benefi­ciarii finali au căutat însă un echilibru între a face rabat de la calitate şi a duce lucrările la bun sfârşit“, spunea recent Mariana Constantinescu-Brădescu, unul dintre acţionarii businessului PiatraOnline, la emisiunea online ZF Logistica Businessului. PiatraOnline este furnizor de amenajări pentru clădiri şi intră în contact direct cu clienţii, astfel că a remarcat încă de anul trecut o predispoziţie către un comportament mai degrabă precaut din partea celor care demaraseră proiecte de reno­vare şi care au început să constate că bugetele făcute iniţial sunt mult depăşite de noua realitate.

„Noi am început renovarea unei case în noiembrie 2022, cu un buget realizat la acel moment. Acum suntem aproape de final cu renovarea şi avem noroc că e iarnă şi se usucă mai greu pereţii, pentru că aşa mai adunăm nişte bani ca să terminăm proiectul. Bugetul iniţial a fost depăşit cu mult. Practic, cheltuim aproape dublu decât estimasem iniţial. Totul e mai scump, de la glet la ciment, gips-carton, cabluri pentru instalaţia electrică, parchet, mobilă. Nu mai vorbim de mâna de lucru“, spune Nicoleta, o bucureşteancă aflată în plin proces de renovare.

Iar dacă renovările mici de acasă sunt „pe hold“, sunt mai degrabă aşteptate proiectele de renovare majoră, precum cele prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care presupun consolidări şi renovări ample, pentru eficientizarea consumului de energie al clădirilor.

Începând din martie 2020, când a fost instituită starea de urgenţă din cauza pandemiei, în România a luat amploare trendul renovărilor în regie proprie, ţinând cont că banii pentru divertisment nu au mai putut fi cheltuiţi, iar timpul petrecut acasă a devenit dintr-odată mai mult. Astfel, bricolajul a devenit una dintre principalele activităţi desfăşurate în interiorul locuinţei.

Tocmai de aceea, în acea perioadă, cele mai vândute produse din magazinele de materiale de construcţii şi elemente de amenajări au fost cele dedicate renovării interiorului casei, precum parchet şi vopsea, produse pentru baie, decoraţiuni, perdele, draperii, urmate de produsele dedicate grădinii, precum tot ceea ce ţine de plante şi mobilier de relaxare în aer liber.

Ulterior, deşi preocupările pentru finisaje şi renovările casei sau ale grădinii s-au menţinut, au existat scăderi ale vânzărilor, mai ales că magazinele de retail au fost închise sau au funcţionat după un program limitat o perioadă.

 

Cum se văd renovările în statistici

Evoluţia lucrărilor de reparaţii curente (%)

Sursa: site-ul INS

Începând din martie 2020, când a fost instituită starea de urgenţă din cauza pandemiei, în România a luat amploare trendul renovărilor în regie proprie, ţinând cont că banii pentru divertisment nu au mai putut fi cheltuiţi, iar timpul petrecut acasă a devenit dintr-odată mai mult.