Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. ReziNews ZF. Semnale din Europa

24.01.2023, 00:04 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Preţurile locuinţelor din Austria au înregistrat cel mai puternic declin din peste un deceniu la sfârşitul anului trecut, ca urmare a înăspririi regulilor legate de creditare, urmând tendinţele de la nivelul întregului continent, scrie Bloomberg.

♦ Două bănci din Polonia au suspendat acordarea de credite ipotecare cu rate variabile, practic blocând dobânzile la niveluri de vârf, scrie Bloomberg. Dobânzile creditelor ipotecare poloneze sunt printre cele mai ridicate din UE.

♦ Deficitul de locuinţe din Germania a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, potrivit The Local. În lipsa unei intervenţii din partea autorităţilor, piaţa rezidenţială riscă să sufere un dezastru.

♦ Presiunile sunt în creştere în Portugalia pentru reducerea stimulentelor oferite străinilor pentru achiziţia de locuinţe, în condiţiile în care ţara se confruntă cu preţuri în creştere la proprietăţi şi un deficit de locuinţe accesibile, notează Bloomberg. Străinii au luat cu asalt Portugalia în ultimii ani în căutarea unui climat cald şi a unor costuri mai scăzute de trai.

♦ Piaţa rezidenţială din Ungaria va înregistra o schimbare în acest an, notează Daily News Hungary, astfel că se aşteaptă o încetinire a creşterilor de preţuri, dacă nu chiar o scădere a lor. Schemele de susţinere a familiilor în achiziţia de locuinţe sunt de ajutor pentru mulţi cetăţeni şi se aşteaptă ca mulţi dintre ei să le acceseze în continuare.

♦ Preţurile locuinţelor din Suedia au scăzut în decembrie 2022 cu 17% faţă de primăvara anului trecut, aşteptările fiind să se reducă în continuare anul acesta, relatează Bloomberg.