Florin Tihulcă, managing director la Assa Abloy România: În mod cert, creşterea costurilor de electricitate şi încălzire a dus la o şi mai mare dorinţă a românilor de a investi în sisteme care să asigure o scădere a costurilor.
♦ Citând datele Statista, Florin Tihulcă spune că procentul românilor care deţin cel puţin un produs smart home a ajuns în 2022 la circa 14%, estimările indicând că va ajunge la circa 33,5% în 2026.
Dorinţa românilor de a reduce cheltuielile cu utilităţile îi orientează pe mulţi către soluţiile de tip smart home, menite să eficientizeze consumurile în funcţie de comportamentul locatarilor, este constatarea lui Florin Tihulcă, managing director la Assa Abloy România, un producător suedez de soluţii pentru acces şi deschiderea uşilor în clădirile rezidenţiale şi de business.
„În mod cert, creşterea costurilor de electricitate şi încălzire a dus la o şi mai mare dorinţă a românilor de a investi în sisteme care să asigure o scădere a costurilor.“ Când vine vorba de transformarea casei în una smart, inteligentă, românii sunt tot mai interesaţi în special de asigurarea unei siguranţe sporite, monitorizare şi control de la distanţă, dar şi de sisteme de automatizare cu funcţii inteligente şi o instalare cât mai intuitivă a acestora. Astfel, cea mai mare parte a celor care se îndreaptă către astfel de produse aleg încuietori, camere de supraveghere şi alarme inteligente, alocând bugete de circa 1.000 – 1.300 de euro, mai spune Florin Tihulcă.
„Dintre clienţii de astfel de produse, 45% sunt familişti, cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani, de cele mai multe ori părinţi preocupaţi de siguranţă şi convenienţă. 30% dintre românii care achiziţionează sisteme smart de securitate au între 45 şi 64 de ani, sunt interesaţi de tehnologie şi au un stil de viaţă modern. Un ultim segment, de 25% dintre cumpărători, este reprezentat de tineri între 25 şi 34 de ani, necăsătoriţi, cu un stil de viaţă modern şi care îşi doresc adoptarea imediată a noilor apariţii tehnologice. În plus, mare parte a clienţilor sunt familiarizaţi cu shoppingul online, deţin noţiuni despre produsele smart home, iar unii au deja un produs inteligent acasă şi îşi doresc o completare pentru a crea un ecosistem.“
Citând datele Statista, Florin Tihulcă spune că procentul românilor care deţin cel puţin un produs smart home a ajuns în 2022 la circa 14%, estimările indicând că va ajunge la circa 33,5% în 2026. În ceea ce priveşte sistemele de securitate smart, aici pandemia a jucat un rol important.
„În perioada pandemiei a existat o deschidere mult mai amplă în ceea ce priveşte soluţiile de securitate şi siguranţă şi s-au creionat nişte etape distincte. În prima fază, de lockdown total, am sesizat pe segmentul rezidenţial o preocupare mai intensă pentru confortul şi siguranţa casei. Într-o a doua etapă a început o uşoară migrare facilitată de work from anywhere şi de aici s-a conturat o cerinţă semnificativă din partea celor care închiriază, în special în regim Airbnb şi care vor să ofere un acces facil şi sigur.“ P
iaţa de securitate smart este, de altfel, într-o creştere accelerată de la an la an, iar pentru 2023 s-au conturat deja câteva tendinţe. Printre ele se regăsesc încuietorile inteligente, iluminatul cu detectare a mişcării, asistenţii digitali şi camerele de securitate inteligente. „Cu toată lumea devenind mai conştientă de consumul de energie în lupta pentru a trăi mai sustenabil, un corp de iluminat permanent de securitate în aer liber s-ar putea să nu fie cea mai bună sursă de energie pentru casă. Astfel, în contextul reducerii consumului, se va observa o creştere a cererii pentru sistemele de iluminat cu detectare de mişcare.“
Assa Abloy trimite la export 95% din producţia fabricii pe care o are în Bucureşti, în zona Preciziei. Soluţiile realizate aici ajung în peste 20 de ţări europene precum Suedia, Anglia, Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia. Doar 5% din producţie se comercializează pe piaţa locală.
Grupul Assa Abloy are în România două divizii: Opening Solutions – responsabilă de activităţile comerciale, promovarea şi vânzarea soluţiilor, şi Manufacturing – responsabilă de proiecte de producţie locale şi internaţionale din cadrul grupului. Alte entităţi prezente în România sunt Entrance Systems – dedicată soluţiilor pentru intrări automatizate industrial, şi Global Solutions – dedicată soluţiilor de acces hotelier.
Vânzările pentru mediul rezidenţial se fac prin magazine de bricolaj şi electronice, online şi în magazine fizice sau la partenerii lăcătuşi din ţară, iar cele pentru mediul de business prin instalatori, integratori de sisteme sau dezvoltatori.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE