♦ După decenii de concentrare pe supravieţuire, tot mai mulţi antreprenori români încep să realizeze că adevărata reuşită începe odată cu depăşirea graniţelor ♦ Prin adoptarea unei viziuni îndrăzneţe, investiţii inteligente, integrarea inovaţiei în procesele de business, companiile locale îşi pot croi drumul către statutul de jucători regionali, este una dintre concluziile emisiunii de business De la potenţial la rezultate concrete. Cum putem susţine dezvoltarea României?, un proiect al Ziarului Financiar susţinut de ROCA.
„Economia României ar trebui să nu mai gândească local, ci regional. Extinderea regională, deşi încă slab reprezentată în ADN-ul businessului românesc, poate fi cheia pentru creşterea eficienţei, sporirea productivităţii şi a competitivităţii, iar antreprenorul are această supraputere, de a se adapta mult mai repede decât restul economiei“, a spus Rudolf Vizental, CEO, ROCA Investments.
În prezent, economia locală este marcată de un peisaj fragmentat, dominat de companii mici şi foarte mici, care se luptă să-şi găsească locul într-o piaţă tot mai competitivă. În acest context, consolidarea devine esenţială.
„Avem nevoie de companii mai mari, iar creşterea nu se poate face doar organic, ci şi prin fuziuni şi achiziţii (M&A). Un fond de investiţii vine cu know-how, cu resurse, pentru a stimula creşterea unui business, dar reţeta nu este întotdeauna uşor de aplicat din perspectiva capacităţii antreprenorului de a se alinia unei alte viziuni care nu este neapărat a lui“.
Din perspectiva lui Gavril Mureşan, co-fondator al producătorului de conductori şi cabluri electrice Electroplast Bistriţa, atragerea ROCA în acţionariat a reprezentat soluţia ideală pentru dezvoltarea accelerată a companiei. „În companiile de producţie trebuie să faci investiţii constante, pentru că altfel pierzi contactul cu tehnologiile noi, şi atunci când pierzi productivitate, pierzi competitivitate în piaţă. În plus, un antreprenor nu le poate face singur pe toate. De cele mai multe ori un astfel de management este complet păgubos pentru business. Soluţiile nu sunt la tot pasul şi trebuie s-o găseşti pe cea care se potriveşte pentru tine“, a spus Gavril Mureşan în cadrul emisiunii.
Gavril Mureşan, cofondator al producătorului de conductori şi cabluri electrice Electroplast Bistriţa: Un antreprenor nu le poate face singur pe toate. De cele mai multe ori un astfel de management este complet păgubos pentru business.
Gavril Mureşan, cofondator al producătorului de conductori şi cabluri electrice Electroplast Bistriţa: Un antreprenor nu le poate face singur pe toate. De cele mai multe ori un astfel de management este complet păgubos pentru business.
În iunie 2019, ROCA a devenit acţionar majoritar în cadrul Electroplast Bistriţa, companie cu o expertiză de piaţă de peste 30 de ani, iar în în primul semestru al anului 2023, Electroplast a ajuns în portofoliul holdingului de materiale de construcţii ROCA Industry, listat pe piaţa principală BVB.
„Industria fără investiţii nu se dezvoltă. Fără să faci lucrul acesta este complicat. Electroplast Bistriţa a început investiţiile în urmă cu doi ani, iar în momentul acesta vorbim de investiţii de multe milioane de euro şi care, începând cu octombrie 2025, îşi vor face efectul, iar saltul va fi important pentru companie şi piaţă“, apreciază Gavril Mureşan.
Potrivit fondatorului, afacerile Electroplast ar putea ajunge la 190 mil. lei în acest an, o creştere de 120% faţă de rezultatele obţinute în 2021, când cifra de afaceri a fost de 86 mil. lei. „Raportat la asocierea cu ROCA, cifrele arată că dacă în 2021 afacerile Electroplast erau de 86 mil. lei, anul acesta vom închide cu afaceri de 180-190 mil. lei utilizând aproximativ aceeaşi tehnologie, dar cu un alt management, cu o altă perspectivă, cu alte relaţionări pe zona financiară, bancară. În prezent, exporturile companiei ajung la 11% din totalul producţiei, şi ne propunem să ajungem la 40%. Este o ţintă care nu este uşor de atins, dar mizăm pe investiţiile pe care le desfăşurăm în modernizarea infrastructurii“.
Rudolf Vizental remarcă faptul că la nivelul Europei, inclusiv al Românei, succesiunea în business este foarte dificilă, în special în familie, şi spune că de cele mai multe ori există o tensiune între urmaşii antreprenorului şi companie. În acest sens, implicarea unui fond de investiţii ar putea fi o soluţie în continuarea dezvoltării unei afaceri.
„Această problemă de succesiune este una generalizată. Şi atunci, problema de consolidare şi problema de succesiune reprezintă două aspecte pe care un fond de investiţii poate să vină să le rezolve, înlocuind aceste activităţi unice pe care le făcea antreprenorul, cu sisteme, cu procese. Investitorul descentralizează acele multiple funcţiuni pe care antreprenorul le are, vine cu mai multe perspective şi împarte viziunea“.
Compania de private equity ROCA Investments a anunţat pentru 2023 o evaluare curentă înainte de distribuirea dividendelor de 81,64 milioane euro. Valoarea de piaţă a capitalurilor proprii ale ROCA Investments a crescut de 3,7 ori de la înfiinţare până la finalul anului 2023. Cifra de afaceri cumulată a companiilor din portofoliu a atins 345 milioane euro în 2023, generând un profit operaţional de 12 milioane euro şi oferind peste 2.000 de locuri de muncă la nivel naţional.
De-a lungul celor şase ani de activitate, ROCA Investments a finalizat 25 de tranzacţii şi a realizat două exit-uri semnificative.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE