Povestea economică a României ultimilor 20 de ani este una de succes, a spus Cristian Popa, Membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, la Gala Deloitte Best Managed Companies România, Ediţia a III-a.
„Povestea economică a României, cel puţin în ultimii 20 de ani, a fost fantastică. În ultimii 20 de ani a numărul de kilometri de autostradă crescut de 10 ori, de la 113 la 1212 kilometri. PIB-ul nominal a crescut de 6 ori. PIB-ul pe capita de 7 ori. Salariul mediu era 140 de euro acum 20 de ani, e peste 1000 de euro. Exporturile, soldul investiţiilor străine directe, deci multinaţionale, de la 9 miliarde la 118 miliarde. O poveste foarte bună, 20 de ani de progres, poveste care are la bază foarte multe poveşti de succes individuale, companii private, companii care merg bine, companii care ajung să-şi exporte modelul de business şi afară”, a relatat acesta.
Cristian Popa arată importanţa inovaţiei în susţinerea dezvoltării economice. Economistul punctează faptul că România a rămas în urmă în acest sector.
„La capitolul inovaţie, România nu prea excelează, cel puţin în statistici. Am ţinut recent o prezentare despre inteligenţa artificială, suntem ultimii. Există această glumiţă: americanii sunt primii la IT, China la producţie, iar Europa la reglementări. Poate şi de aici vine această idee că inovarea în Europa este mai lentă, trebuie să venim cu lucruri noi, cu idei provocatoare”.
Ce a mai spus Cristian Popa, Membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României:
♦ Trebuie să privin lururile atât la nivelul ierbii cât şi la nivel macro. Povestea României este una de succes. E păcat că percepţia este, de multe ori, că lucrurile stau altfel. Percepţia că suntem colonie şi toate cele. Nu e aşa, cifrele arată foarte bine. Am ajuns de la 32% la convergenţă reală din media europeană la 80%. Un proces fantastic!
♦ Este bine să susţinem că vrem să ajungem la 100% şi chiar să depăşim. Dar nu trebuie să uităm drumul de la 32% la 80% care a avut la bază, în mare măsură, companii locale de succes.
♦ Eu vin din mediul privat, din corporaţie, într-o instituţie publică, mi se pare acest fantastic acest exerciţiu de a vedea ce se întâmplă în mediul antreprenorial.
♦ Există capital pe bursă, o industrie de fonduri de pensii private înfloritoare cu miliarde de euro care aşteaptă să fie fructificaţi, nu doar băncile au capital de dat, are şi piaţa de capital. Cred că este chiar mai bine din perspectiva diversificării, băncile dau bani şi îi cer înapoi. Bursa vă dă bani şi vă cere dividente, doar atunci când lucrurile merg bine.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE