Cel mai important lucru pentru o companie aflată la început de drum este rezilienţa, este de părere Cosmin Cosma, CEO al Finqware, companie care a primit unul dintre premiile adiacente programului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală.
„Pentru o companie de start-up, cel mai important ingredient pe care trebuie să-l ai este rezilienţa, adică să rezişti, pentru că, cel puţin în prima parte a dezvoltării unei companii, e acea vale a morţii, în care trebuie să strângi din dinţi şi să continui lupta, bătălia, confruntarea cu piaţa şi cu toate elementele care sunt în jur“, a spus el.
Deloitte România a organizat vineri o conferinţă dedicată programului Technology Fast 50 Europa Centrală, cu sprijinul Google Cloud, partener de tehnologie la nivel regional, Toronto Business Development Center ca partener local şi Ziarul Financiar ca partener media. Trei companii din România au intrat în topul celor 50 de companii din tehnologie cu cea mai rapidă creştere din regiune. Deloitte a mai acordat o serie de premii speciale, printre care şi „Companies to watch“, care oferă recunoaştere companiilor ce încă nu îndeplinesc criteriile pentru clasamentul principal. Anul acesta, cele trei companii din România din această categorie au fost Finqware, Plant an App şi Kinderpedia.
„Cel mai mare client al nostru a crescut de 20 de ori în ultimii trei ani. Aş zice că cea mai mare problemă a noastră acum este de distribuţie, în sensul că noi am făcut un produs. Clienţii ne zic că este el mai bun produs pe care l-au avut. Dar ne zic că nu suntem foarte buni la distribuţie şi aceasta este provocarea asta acum: să ducem distribuţia la nivelul produsului“, a spus, Bogdan Liţescu, fondatorul Plant an App, în cadrul evenimentului amintit.
Finanţarea este una dintre principalele provocări, a spus, la rândul său, Evelina Necula, cofondatoare şi chief marketing officer la Kinderpedia: „Finanţarea este una dintre principalele provocări şi cred că ne-a ajutat foarte mult că am fost, cum s-a mai spus despre antreprenorul român, destul de frugali, în sensul în care nu, nu ne-am lăsat tentaţi de lucrurile care strălucesc, nu ne-am lăsat îmbătaţi de valul niciunei finanţări. Am căutat întotdeauna să tratăm cu bun simţ şi cu o viziune organică etapele şi paşii de creştere pe care i-am făcut.“
Evelina Necula, cofondatoare, Kinderpedia: Am căutat întotdeauna să tratăm cu bun-simţ şi cu o viziune organică etapele şi paşii de creştere pe care i-am făcut.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE