România are potenţial de dezvoltare şi este bine situată în Europa Centrală şi de Est din perspectiva populaţiei şi a dimensiunii ţării, a spus Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM, BT, la Gala Deloitte Best Managed Companies România, Ediţia a III-a.
„Suntem o ţară relevantă ca dimensiune şi populaţie în această parte a Europei. Avem foarte multe atuuri, avem multe lucruri de făcut, avem foarte multe lucruri lucruri de de construit în continuare, de la infrastructura rutieră sau infrastructura feroviară până la industrii întregi strategice pentru România. Optimismul nostru nu este un optimism în orb. Şi noi suntem conştienţi pe ce lume trăim şi ne uităm cu atenţie la fiecare pas pe care îl facem, însă nu credem că vom avea răspunsuri la toate incertiturile de care vorbim astăzi”, a explicat acesta.
Tiberiu Moisă consideră că un mediu de business puternic poate ajuta la echilibrarea percepţiei negative asupra finanţelor publice, pe care investitorii internaţionali o pot avea despre ţara noastră.
„Apropo de optimism, mai cred un lucru: Atunci când există o percepţie slabă asupra aparatului public şi a finanţelor publice, mediul de business poate ajuta să proiecte mai multă robusteţe şi încredere în viitor, echilibrând această percepţie. Noi, ca mediu privat, putem să proiectăm o imagine, conştienţi de atuurile ţării noastre”.
Ce a mai declarat spus Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM:
♦ Pentru mine anul 2024, a fost plin de business. În ciuda provocărilor de tot felul, am văzut foarte mulţi antreprenori, foarte multe business-uri care au evoluat, care au crescut. Eu cel puţin am avut o agenda extrem de încărcată, mi se părea câteodată că nu se mai termină. Toată lumea avea planuri. A fost un an grozav pentru business, cu foarte multe tranzacţii, am fost un etalon în regiune în privinţa numărului sau volumului de tranzacţii de tip M&A. S-au întâmplat foarte multe lucruri bune în România. Şi am văzut foarte multe discuţii care arătau că România, de altfel, traversează unul din cele mai interesante momente ale istoriei sale, din punct de vedere economic sau din perspectiva oportunităţilor regionale în care ne aflăm.Anul trecut a reprezentat un moment de vârf pentru fondurile europene, iar oportunităţile vor continua şi în 2025.
♦ Dacă ne reîntoarcem la situaţia noastră particulară a României, problema noastră nu este atât de gravă, problema noastră este una de credibilitate, de fapt, şi o anumită percepţie dacă suntem sau nu capabili să gestionăm situaţia sau provocările pe care le avem. Deci, aş spune că acest capital intangibil, modul în care facem lucrurile, indiferent cum este exprimat, este esenţial pentru orice business şi el poate fi replicat pentru că oamenii îl văd, chiar şi atunci când nu spun.
♦ Am luat unul dintre cele mai intersante prânzuri din viaţa mea la o fermă din Bărăgan, fermierul povestindu-ne cum fără ordine şi disciplină nu ar fi reuşit să o scoată la capăt. Acum este unul dintre cele mai interesante branduri din industria de carne. Toate aceste lucruri, privite fie separat, fie împreună, vin de fapt din zona capitalului intangibil.
♦ Suntem open for business, anul a început bine în ceea ce ne priveşte, sunt o mulţime de proiecte, multe iniţiative, bugetul nostru de investiţii este foarte mare, undeva la 100 de milioane de euro în fiecare an, îndeosebi în tehnologie.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE