Arts & Design

Care era locul secret de întâlnire dintre Elena Lupescu şi regele Carol al II-lea? Ce alte poveşti se ascund în spatele uşilor închise ale clădirilor istorice din România?

19 iun 2018 1974 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Casa Nottara sau Casa negustorului Nicolae Hlebnikian din Bucureşti, castelul Teleki şi domeniul Veresszek din Transilvania, Palatul de Piatră Udrişte-Năsturel, din apropierea Capitalei sau vila Carola din Sinaia sunt doar câteva dintre bijuteriile arhitecturale încrustate în istoria locală şi aflate astăzi în portofoliul casei de licitaţii Artmark. Valoarea lor trece dincolo de graniţele financiare, deşi nici sumele la care sunt evaluate nu sunt deloc nesemnificative.

Cât valorează însă istoria?

Unul dintre elementele care diferenţiază proprietăţile istorice şi artistice de restul este istoria cuprinsă în spaţiul respectiv, fie că este vorba despre evenimentele petrecute acolo, fie că vorbim despre celebritatea persoanelor care şi-au trăit poveştile în locul acela, povesteşte Monica Barbu, care, de la începutul lunii mai, conduce din funcţia de CEO Artmark Historical Estate, compania din grupul Artmark specializată în valorificarea şi reintroducerea în circuitul rezidenţial şi turistic-cultural a monumentelor istorice şi de artă din România.

Concret, pe mâinile ei se află peste 60 de proprietăţi - castele, conace, domenii boiereşti, vile istorice - estimate la o valoare totală cuprinsă între 75 şi 125 de milioane de euro.

„A doua componentă care diferenţiază proprietăţile istorice este dată de valoarea artistică şi arhitecturală a imobilului, reprezentativă pentru diversele stiluri arhitecturale specifice epocilor în care au fost construite, arhitecţi celebri punându-şi amprenta asupra acestor clădiri.“

În principal, proprietarii palatelor, ai conacelor şi ai vilelor vechi de secole sunt moştenitorii familiilor aristocratice, care le-au construit şi deţinut până la exproprierea de către regimul comunist şi care le-au redobândit după 1989, în baza legilor de restituire a imobilelor confiscate abuziv. Acestora li se adaugă statul român prin RAPPS, Academia Română şi bisericile. Artmark Historical Estate se ocupă de administrarea acestor proprietăţi şi intermediază eventuala lor vânzare. Ce face Artmark Historical Estate este să identifice investitorii potriviţi pentru punerea în valoare şi reintroducerea în circuitul valorilor patrimoniale a monumentelor pe care le are în portofoliu. Doar în ultimele 15 luni, compania a încheiat 15 tranzacţii cu vile istorice situate preponderent în Bucureşti şi în centrul istoric al Constanţei, dar şi cu imobile de tip castele sau conace în zone din afara oraşelor.

„Sunt foarte multe poveşti legate de proprietăţile de care ne ocupăm. Unele dintre aceste imobile se remarcă fie prin valoarea arhitecturală, fie prin mărturiile istorice sau prin poveştile picante de amor care şi-au găsit acolo locul în taină“, spune Monica Barbu.

În Bucureşti, de pildă, pe Aleea Alexandru, una dintre arterele preferate pentru a găzdui sedii ale ambasadelor, se află casa negustorului Nicolae Hlebnikian, proprietarul fabricii de textile cu acelaşi nume şi coproprietar, în perioada interbelică, al Postăvăriei Române, fabrică unde se realizau ţesături de lână groasă. Clădirea se află în zona unde, la începutul secolului al XX-lea, se întindea parcul Fili­pescu, iar cei care voiau să cumpere un lot de teren pentru a ridica o construcţie aici erau obligaţi să respecte diverse reguli. Cel mai important era ca înălţimea clădirii să nu depăşească 13 metri.

„Graţie ace­lor reguli, astăzi ne putem bucura de un cartier aerisit, cochet, cu străzi şi trotuare largi şi cu vegeta­ţie bogată“, subliniază Monica Barbu.

Astăzi, imobilul se află în proces de restaurare, aproape de finalizare. Vila, cu o suprafaţă de peste 2.800 de metri pătraţi, are saloane şi camere cu dimensiuni generoase şi chiar şi un adăpost antiatomic.

Cele mai multe proprietăţi istorice se regăsesc însă în Tran­silvania, datorită aparte­nenţei imperiale. Acestei regiuni i se alătură şi Moldova şi Muntenia, fie cu regiuni, fie cu centre istorice. Bucureşti, Constanţa, Iaşi sau Sinaia abundă şi ele în bijuterii arhitecturale.

Lângă Bucureşti, de pildă, se află Palatul de Piatră Udrişte-Năsturel, singurul monument de arhitectură civilă românească din secolul al XVII-lea ridicat în întregime din piatră. În secolul al XIX-lea, domeniul a ajuns în proprietatea lui Milos Obrenovici, principele Serbiei, a cărui soţie a fost amanta şi marea iubire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Fiecare proprietate istorică a văzut şi a auzit poveşti de dragoste care au rămas închise în timp între pereţii acestor case. Puţine sunt cele care au ajuns să fie împărtăşite publicului larg. În Sinaia, Vila Carola este cunoscută astăzi ca locul secret de întâlnire pentru Elena Lupescu şi Carol, prinţul moştenitor, viitorul rege Carol al II-lea. Cei doi se întâlniseră în februarie 1925, iar Vila Carola, hotel la acea vreme şi reşedinţa Elenei Lupescu, avea să devină locul lor intim. În 1927, aceeaşi vilă era loc de cazare pentru dirijorul şi violonistul american Yehudi Menuhin. La vârsta de 11 ani, el a petrecut două luni ca oaspete al acestei vile, timp în care frecventa Vila Luminiş, pentru lecţiile de vioară oferite de George Enescu.

În Transilvania, castelul Wesselenyi din Jibou este cel mai mare ansamblu baroc al regiunii, palat care a fost locul de popas pentru numeroşi pictori, sculptori, actori, dar şi oameni politici şi scriitori adepţi ai ideilor revoluţionare de la 1848.

În Muntenia, lângă Horezu, se află Cula Greceanu, cea mai veche culă (turn de observaţie) atestată documentar, existentă din timpul lui Mihai Viteazul şi transformată treptat din turn de apărare în locuinţă, de-a lungul secolelor XVI-XVIII. Astăzi, Cula Greceanu face parte din complexul istoric Măldă­reşti şi funcţionează ca muzeu, fiind una dintre cele mai vechi pro­prie­tăţi deţinute de Artmark Historical Estate. Cula Greceanu are un preţ de pornire de 400.000 de euro, după restaurare şi conservare.

„Conservarea acestor proprietăţi ţine de obligaţia proprietarilor. Aşadar, cumpărătorii fie le conservă, fie demarează proiecte de restaurare, pentru a le reda strălucirea de altădată, în scopuri de reşedinţă sau comercial“, spune Monica Barbu.

O parte din proprietăţi nu au în prezent o funcţiune, însă altele sunt restaurate şi sunt folosite ca reşedinţe, unităţi hoteliere, showroomuri sau, alteori, găzduiesc şcoli sau spitale.

Spre exemplu, lângă Târgu Mureş se află castelul Teleki, lăsat moştenire peisajului ardelenesc de familia de nobili Teleki. Clădirea a fost transformată, după al Doilea Război Mondial, în liceu agricol, care mai funcţionează şi astăzi. Construcţia castelului a început la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Porţiunea din spatele castelului era renumită pentru parcul dendrologic în stil britanic, heleşteul şi terenul de călărie, unde oaspeţi precum regele Eduard al VII-lea al Marii Britanii sau regele bulgar Ferdinand I se antrenau pentru diverse turniruri la care participau. În castel se mai găsesc antichităţi de valoare, tablouri, porţelanuri decorative, arme, trofee şi o colecţie de cărţi rare, aduse în ţară de către cei care călătoreau în Occident.

Există însă şi proprietăţi care au fost amenajate astfel încât să funcţioneze ca muzeu, deschis pentru public. Un exemplu este casa de lângă Hobiţa - judeţul Gorj, pe care Constantin Brâncuşi o vizita de fiecare dată când se întorcea în ţară. În apropiere locuiau fraţii din prima căsătorie a tatălui lui Brâncuşi şi prietenul său, Mihail Tabacu. Imobilul din Hobiţa a găzduit-o în 1922 pe Eileen Lane, una dintre femeile cu care Brân­cuşi a venit în locurile natale, o americancă de origine irlandeză. Relaţia lor a fost de scurtă durată, femeia alegând să se întoarcă în America, însă a contat suficient de mult pentru Brâncuşi pentru a crea o lucrare chiar cu numele Eileen Lane.

„Întrucât patrimoniul local este raportat la istoria generală a ţării de care aparţine, trecutul istoric al României este reflectat şi prin această moştenire culturală. Ţările occidentale, de exemplu, beneficiază de secole de creaţie arhitecturală în plus, astfel încât patrimoniul României nu poate fi la fel de bogat. Tocmai de aceea, este şi mai important să valorificăm şi să redăm circuitului patrimonial acest tezaur istoric arhitectural“, explică Monica Barbu.